Tarife RCA mai mari pentru șoferii cu mașini de București și Ilfov. Firma care calculează chiar în această perioadă referința schimbă formula
Automobilele înregistrate în București și Ilfov, adică în jur de 1,5 milioane de unități sau circa 15-20% din totalul autovehiculelor din România, vor constitui o categorie specială în calculul tarifului de referință RCA, au arătat, pentru Economica, surse din mai multe zone. Mai mult, KPMG, consultantul de „big four” care a câștigat licitația pentru calculul tarifului de referință va opera și alte modificări ale sistemului de analiză, astfel încât cifrele finale să reflecte cât mai exact realitatea din piață. Modificările s-ar face la solicitarea ASF, care este beneficiarul analizei KPMG și entitatea care concepe raportul final.
Soferii din București și Ilfov vor avea un tarif de referință mai mare, în condițiile în care frecvența și valoarea daunelor înregistrate în această zonă sunt cele mai mari din țară. La nivel de frecvență, au arătat în mai multe rânduri reprezentanți ai asigurătorilor și ai ASF, capitala României ocupă chiar un loc fruntaș în Europa. Potrivit surselor citate, dacă în Paris, de exemplu, se întâmplă, în perioada de valabilitate a asigurării, trei accidente la 100 de polițe RCA, în București media merge spre 11, în timp ce la nivel național frecvența daunei este undeva între 3% și 5%.
De asemenea și costul reparațiilor este, în București și celelalte orașe mari, semnificativ mai ridicat decât în zonele rurale sau orașele mici. Cum tariful de referință este calculat plecând de la daunalitate, o separare a zonei București-Ilfov (județ în cazul căruia practic mașinile înamtriculate tot în București circulă cu precădere) ar reflecta mai clar condițiile reale. De altfel, asigurătorii deja aplică prețuri mai mari celor care au mașini înmatriculate în București și zonele urbane cu aglomerări mari, după ce au introdus în propriile formule actuariale și criteriul daunalității zonale. O schimbare a referinței ar putea însemna, însă, pe termen mai lung, ceva mai mult decât „penalizarea de risc” aplicată de firmele de asigurare, posibilitate pe care o vom explica ceva mai jos.
Alte modificări: tarif în funcție de puterea mașinii nu de capacitatea cilindrică, dar și segment special pentru camioanele mari, care produc multe accidente. Când se vor aplica și cum vor influența prețurile efective de vânzare, acum plafonate, la milioane de valori. Rol sporit pentru tariful de referință
Totuși, spun sursele noastre, adaptarea sa la condițiile actuale ale pieței (în care asigurătorii au introdus mai multe criterii de calcul a prețului deci avem, practic, milioane de tarife pe piață) este cu bătaie pe termen lung, în măsura în care ele vor reprezenta baza în jurul căreia se va construi un sistem care să nu permită explozia prețurilor după expirarea pafonării RCA. Mai clar spus, este posibil ca discutatele modificări ale legislației RCA să includă, cel puțin pentru unele segmente de clienți, și un nivel maxim de preț legat direct de tariful de referință care să nu mai fie contestat de Comisia Europeană, așa cum a fost impunerea ca prețurile să fie calculate strict în funcție de vârsta șoferului și capacitatea cilndrică a motorului.
Amintim că, în prezent, funcționează o HG care limitează prețurile maxime ale RCA la nivelul maxim de vânzare din 28 februarie 2023, pentru fiecare categorie de șoferi și fiecare firmă de asigurări în parte. Măsura a fost luată în contextul falimentului Euroins cu scopul declarat de a evita o nouă explozie a prețurilor și a fost apoi prelungită de două ori. Măsura și-a îndeplinit oarecum scopul, în condițiile în care datele arată creșteri medii de sub 10% a prețurilor în ultimul an, însă a stârnit nemulțumirea firmelor de asigurare și mai ales a brokerilor (al căror comision a fost limitat în același HG, cu efecte dezastruoase pentru intermediare, inclusiv cu falimente). În actuala formă, ea ar urma să expire la finalul lunii iunie, însă toate informațiile duc spre concluzia că o formă de plafonare va exista cel puțin până la finalul acestui an.
În altă ordine de idei, KPMG este deja avansat în analiza datelor pentru următorul raport privind tarifele de referință, documente care ar trebui să fie gata vara aceasta, cel mai probabil la final de iunie. Legea nu dă un termen exact privind publicarea raportului, dar spune că el trebuie realizat de două ori pe an, iar ultimul raport a fost anunțat la final de decembrie 2023. Este foarte probabil ca noul raport, cel din iulie, să fe deja modificat în sensul celor arătate în acest articol. După ce și viitoarea sau viitoarele prelungiri ale plafonării în forma actuală vor expira, este deja posibil să fie luată în calcul o pârghie de control legată de noul tarif de referință. Aceasta ar însemna că undeva pe finalul anului sau la începutul lui 2025 am putea avea un nou sistem.
Pe lângă tarifele speciale pentru bucureșteni se va elimina și legarea tarifului de capacitatea motorului, fiind luată în calcul puterea. De asemenea, se ia în calcul introducerea încă unui segment nou, anume camioanele peste 18 tone. Acum acestea intră în categori mai largă a camioanelor peste 16 tone și influențează prețurile finale prin daunalitatea lor foarte ridicată.