”Anul trecut Insula Thassos a fost vizitată de 350.000 de turişti, din care 65% sunt români. Unii stau mai mult, alţii mai puţin. de exemplu, turiştii români stau în medie şase zile, în timp ce bulgarii stau mai puţin. De asemenea, important de menţionat este că sunt şi români care şi-au achiziţionat case pe insulă. Alţii au chiar hoteluri mai mici”, a declarat pentru News.ro Paris Paraschoudis, preşedintele Asociaţiei Hotelierilor din Thassos.
O locuinţă pe insulă poate costa de la 100.000 de euro la câteva milioane de euro.
”Chiar şi acum sunt români care caută să îşi cumpere locuinţă pe insulă sau şi-o construiesc. De exemplu, am un prieten care are o casă şi acum vrea să producă vin. Mulţi consideră Thasos ca fiind al doilea lor cămin. E foarte uşor de ajuns aici”, adaugă acesta.
Sezonul în acest an va începe de Paşte.
”Şi românii, şi grecii sunt ortodocşi, ne simţim extrem de apropiaţi. Insula este foarte aproape de România, lucrăm împreună de mulţi ani şi avem experienţă, de aceea vin românii aici. Chiar de la începutul lunii mai organizăm diverse evenimente şi de exemplu din cei 600 de participanţi la un eveniment de ciclism, 400 sunt români, românii sunt ciclişti”, afirmă Paris Paraschoudis.
Tarifele vor fi mai mari în acest an, faţă de anul trecut.
”Tarifele la pachete vor fi mai mari cu între 7 şi 10%. Dar costurile de operare au crescut la noi cu peste 30%. Energia s-a scumpit foarte mult, produsele la fel, costurile cu personalul au urcat, totul s-a scumpit. Însă doar o parte din costurile de operare se vor resimţi în preţul cazărilor”, mai spune Paris Paraschoudis.
În prezent s-au ocupat 70% din rezervări, spune acesta.
”Anul trecut, din cauza războiului, turiştii au aşteptat până în ultimul moment. Dar anul acesta mulţi au rezervat deja cu mult timp înainte, încă de la Crăciun. Iar până în februarie aceştia au profitat de reducerile early booking”, afirmă el.
La rândul său, primarul din Thassos, Eleftherios Kyriakidis, afirmă că insula Thassos este cea mai solicitată insul= elenă de către turiştii români.
”Din totalul vizitatorilor pe care-i avem în fiecare an, 65% sunt români. Din mesajele pe care le am de la hotelierii cu care discutăm, consider că anul acesta va fi o cifră mai mare decât anul trecut. Dorinţa turiştilor arată că va fi un an mult mai fructuos faţă de anul trecut”, a declarat primarul din Thassos, Eleftherios Kyriakidis, pentru News.ro.
În afară de români, insula Thassos este vizitată de turişti bulgari, sârbi, austrieci, britanici, polonezi, cehi, dar şi din ţările scandinave.
”Din Rusia nu vin”, subliniază primarul.
Oficialul spune că a fost depăşită cifra de dinainte de pandemie în ceea ce priveşte numărul turiştilor.
”Numărul de turiştii de anul trecut deja a fost mai mare faţă de cel din 2019, deci noi am depăşit deja rezultatele de dinainte de pandemie. Consider că şi anul acesta numărul de turişti va creşte”, a mai spus el.
De regulă, Grecia deschide sezonul turistic la mijlocul lunii mai, care ţine până la jumătatea lunii septembrie.
”Anul trecut am observat că turiştii au început să vină chiar şi mai devreme, chiar de Paşte şi după Paşte. Considerăm că şi anul acesta va fi cam la fel. Noi ca municipalitate nu putem să oferim ceva în afară de a avea grijă să fie totul pregătit curat, să fie totul pregătit, să fie totul în ordine în aşa fel încât să nu existe probleme”, a precizat el.
Acesta spune că ne întoarcem la situaţia de dinainte de pandemie, iar legislaţia şi regulile sunt cele deja cunoscute.
”Oricum, românii ne-au sprijinit şi înainte, şi în timpul şi după pandemie ne vor sprijini, sunt sigur de asta. Thassos este o locaţie magică, unde românii îşi pot petrece vacanţa cu familiile lor, singuri sau cu partenerii, este un loc sigur unde nu vor avea probleme. Aşa că este plăcerea noastră să ne vizitaţi şi anul acesta, să ne alegeţi insula şi în 2023”, a adăugat el.