Tarifele de roaming dintre UE și Republica Moldova vor fi mai mici începând cu 1 ianuarie 2024

05 06. 2023
roaming UE

”Cetățenii care călătoresc între aceste țări se vor bucura în curând de tarife mai mici pentru apelurile de voce, date și mesajele de tip text. Aceștia vor putea rămâne mai ușor în contact cu prietenii și familia, iar întreprinderile vor beneficia, la rândul lor, de costuri reduse”, notează sursa citată.

Potrivit sursei citate, printre primii semnatari din partea UE se numără grupul Orange, grupul DT și grupul Telefonica, operatori care acoperă mai multe state membre ale UE. Din partea Republicii Moldova, semnatarii includ Orange Moldova, Moldtelecom și Moldcell.

Declarația se va aplica până la 31 decembrie 2025 și ar putea fi reînnoită ulterior. Este o declarație voluntară și rămâne deschisă tuturor operatorilor care doresc să o semneze, în orice moment.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: „Salut călduros acordul de astăzi dintre operatorii de telefonie mobilă privind reducerea tarifelor pentru comunicațiile de date și de voce în roaming. Este un pas important care le va aduce beneficii atât cetățenilor, cât și întreprinderilor din UE și din Republica Moldova, și care ne apropie pe măsură ce Republica Moldova își continuă parcursul de țară candidată.”

Declarația reprezintă un angajament voluntar al operatorilor de telefonie mobilă de a le oferi tarife de roaming mai mici cetățenilor și întreprinderilor din UE/SEE și, respectiv, din Republica Moldova. Aceasta reflectă obiectivul comun de a asigura un acord de roaming pe termen lung și de a aduce Republica Moldova în zona de roaming a UE.

Semnatarii declarației au convenit asupra unei serii de obiective comune a căror îndeplinire le va aduce beneficii cetățenilor începând cu 1 ianuarie 2024. Printre acestea se numără:

  • angajamentul de a face oferte de roaming cu amănuntul la prețuri accesibile pentru persoanele care călătoresc între UE/SEE și Republica Moldova;
  • un plafon superior al prețurilor cu amănuntul, care să fie convenit în unanimitate și anunțat până la 1 octombrie 2023;
  • evaluarea unui plafon cu ridicata pentru serviciile de roaming, pentru furnizarea de servicii de roaming la plafonul cu amănuntul convenit sau sub valoarea acestuia;
  • renegocierea acordurilor de roaming cu ridicata, atunci când este cazul, astfel încât acestea să țină seama de reducerea tarifelor pentru terminarea apelurilor internaționale și să permită furnizarea de servicii de roaming la plafonul cu amănuntul convenit sau sub valoarea acestuia;
  • garantarea disponibilității ofertelor cu amănuntul pentru un număr cât mai mare de utilizatori finali.

Context

De când i s-a acordat statutul de țară candidată în iunie 2022, Republica Moldova și-a exprimat interesul puternic cu privire la reflectarea normelor pieței unice în sectorul telecomunicațiilor. Comisia împărtășește obiectivul de a aduce Republica Moldova în zona de roaming la tarife naționale a UE, de care au beneficiat deja milioane de cetățeni din întreaga UE și care constituie un element fundamental al pieței unice.

Declarația vine în completarea deciziei Moldovei de a-și reduce tarifele pentru terminarea apelurilor internaționale de voce până la nivelul tarifelor reglementate în UE (așa-numitul „eurotarif”), începând cu 1 ianuarie 2024. Tarifele pentru terminarea apelurilor de voce reprezintă o mare parte din costurile de roaming și, prin urmare, această reducere permite reducerea tarifelor de voce în roaming. Aceasta reflectă obiectivul comun al autorităților din UE și din Republica Moldova de a asigura un acord de roaming pe termen lung și de a aduce Republica Moldova în zona de roaming a UE.