Tarifele pentru vizitarea Palatului Parlamentului vor fi majorate

Economica.net
09 05. 2018
palatul_parlamentului_73218600

Potrivit propunerii de actualizare a serviciilor şi tarifelor pentru vizitatorii adulţi, un tur standard pentru maximum 40 de persoane va costa 40 de lei de persoană, în loc de 35, iar turul standard care include subsolul a fost majorat de la 40 de lei la 45 de lei.

De asemenea, a fost introdusă şi posibilitatea unui tur panoramic al oraşului de pe terasa Parlamentului, iar preţul este de 100 de lei/ persoană adultă.

Totodată, au fost actualizate şi tarifele pentru copiii cu vârste între 7-18 ani, astfel că un tur standard care era gratuit va costa 10 lei, iar turul standard cu vizitarea subsolului va costa 15 lei.

Studenţii cu vârste între 19-26 de ani vor putea face un tur standard cu 20 de lei în loc de 18 lei, iar turul standard care include şi vizitarea subsolului a fost majorat de la 19 lei la 23 de lei.

Printre opţiunile noi puse la dispoziţia vizitatorilor se numără şi un pachet standard pentru 35 de persoane, care costă 40 de lei de persoană, în timp ce turul standard care include şi vizitarea subsolului, tot pentru 35 de persoane, va costa 45 de lei.

Taxa foto/video 30 de lei a fost exclusă, tariful fiind inclus în preţul biletului de vizitare.

Modificările vor intra în vigoare de la 1 iulie 2018.