Tarifele RCA au crescut în medie cu 70-80%. Preţurile se vor reaşeza în perioada următoare – brokeri

18 10. 2021
rca_casco_asigurare_accident_5678765_66298900

„Creşterea s-a simţit din septembrie dar, este clar, de la ridicarea licenţei companiei City Insurance toate preţurile la RCA au crescut foarte mult. Preţurile au crescut pe anumite segmente doar cu 20-25%, dar pe alte segmente şi de două sau chiar de trei ori în câteva cazuri punctuale. Companiile de asigurare vor reaşeza preţurile în matca lor, dar trebuie ţinut cont de faptul că primele RCA vor rămâne la un nivel mai mare decât au fost în primăvară pentru că ştim de ce a ajuns City Insurance în această situaţie, practicând un preţ pe RCA mult mai mic decât ceilalţi jucători din piaţă. Eu cred că acea stabilizare a preţurilor va începe anul acesta şi se va consolida anul viitor”, a declarat pentru AGERPRES Antonio Souvannasouck, CEO, Asigest Broker.

Acesta susţine că tarifele RCA au crescut în medie cu 70-80%, referindu-se la cele pe 12 luni la clasa B0.

În opinia sa, toate celelalte companii care au rămas pe segmentul RCA se protejează şi măresc preţurile „pentru ca niciuna dintre ele să nu aibă un aflux foarte mare de asiguraţi de la City Insurance”.

„Sunt 3 milioane de asiguraţi, aşa cum s-a vehiculat în presă. Evident că, atâta vreme cât se păstrează o proporţie în piaţă, lucrurile pot fi ţinute sub control, dar dacă, spre exemplu, jumătate din aceşti clienţi se duc la o singură companie, evident că, oricât ar fi compania aceea de mare şi de puternică, va fi dezechilibrată. Ca urmare, toate companiile trebuie să ţină pasul cu această creştere pentru că, dacă nu ar ţine pasul, acea companie ar fi inundată de clienţii de la City şi, de aici, această stare de contagiune în ceea ce priveşte creşterea primelor”, a mai spus Antonio Souvannasouck.

La rândul său, Dorel Duţă, director general al Hobbit Broker de Asigurare consideră că „există şi vor exista nişte ajustări de preţuri, dar ele trebuie tot timpul comparate cu tarifele de referinţă”.

„În momentul în care spunem că un preţ este mare sau este mic noi trebuie să ne uităm cât este tariful de referinţă pe acea categorie de clienţi şi acea categorie de autovehicul. Dacă ne uităm în trecut, poliţele se vindeau într-o piaţă concurenţială şi probabil că anumite societăţi aveau un apetit mai mare pentru RCA pentru a-şi creşte cota de piaţă şi vindeau la un preţ foarte jos, însă acest preţ foarte jos s-a dovedit a fi nesustenabil. O companie care practica preţurile destul de jos s-a dus în faliment pentru că nu a reuşit să-şi creeze rezerve. Tot timpul, când facem o afirmaţie despre preţ, ar trebui să avem în vedere tariful de referinţă”, a mai spus Dorel Duţă.

El a subliniat că preţurile de referinţă sunt calculate de o firmă independentă, care integrează toate datele din piaţa de asigurări.

„Dacă ne uităm în trecut, preţurile erau mult sub tarifele de referinţă. Acum sunt în jurul preţurilor de referinţă dar, dacă sunt vârfuri, clienţii sunt protejaţi prin lege, prin acel ‘client cu risc ridicat’ şi pot solicita Biroului Asigurătorilor Auto din România (BAAR) o ofertă pentru încheierea unui contract RCA”, a precizat Dorel Duţă.

În opinia sa, tarifele RCA în timp se vor echilibra, pe măsură ce piaţa se reaşează.

De asemenea, preşedintele Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), Mădălin Roşu, afirmă că, întotdeauna, „trebuie să ne raportăm la tariful de referinţă pe care l-a comunicat ASF”.

„Comparaţia tarifelor actuale cu alte tarife din trecut nu este una corectă. Este cunoscut faptul că City Insurance practica prime de asigurare mult sub tarifele de referinţă. Este normal ca, la un nivel perceptibil emoţional, pare o creştere dacă comparăm o ofertă actuală cu una din trecut a companiei menţionate. Întotdeauna, noi trebuie să ne raportăm la tariful de referinţă pe care l-a comunicat ASF. Dacă vrem să facem o comparaţie, între ce oferte primim, trebuie să ne uităm de fiecare dată cum arată tariful de referinţă pentru maşina în cauză”, a subliniat Mădălin Roşu.

Acesta a precizat că legislaţia RCA permite ca anumite costuri de reparaţie să fie nejustificat de mari, iar companiile de asigurări sunt obligate să le plătească. „Ce se întâmplă în România cu aceste costuri de reparaţie şi rent a car, ca fenomen, este unic în Europa”, a afirmat Mădălin Roşu.

Preşedintele BAAR a mai spus că, potrivit legii, Ministerul Sănătăţii trebuia să publice un barem traumatologic pentru despăgubiri aferente daunelor morale, din 2017.

„Nici până în ziua de astăzi Ministerul nu a mişcat un deget. Noi am spus că toate acestea se vor răsfrânge în buzunarul nostru, în costul primei de asigurare. Mai mult, faptul ca acest barem nu este pus în aplicare permite unor intermediari, aşa numiţii ‘samsari ai durerii’, să acapareze prin diverse mecanisme o mare parte din despăgubirea cuvenită de drept păgubitului. Nouă ca stat, ca reprezentanţi ai unor instituţii de top sau ministere de top, trebuie să ne fie ruşine când ne uităm în oglindă pentru că tocmai statul arată că este primul care nu respectă legea, iar asta dă şi un semnal foarte prost investitorilor şi posibililor investitori în piaţa din România. Nu spune nimeni că acesta este cel mai important efect, pentru că ele sunt multiple. Sunt mai multe elemente care duc la evoluţii de prime în sus sau în jos, dar cel mai important lucru este că, dacă avem despăgubiri în creştere, vom avea impact în prime de asigurare. Este indubitabil. Nu trebuie un faliment să se întâmple asta. Sigur că el a venit acum, la pachet. Toată lumea o pune pe seama căderii City, dar nu este în totalitate adevărat”, a precizat Mădălin Roşu.

Preşedintele BAAR a subliniat că România este a treia ţară exportatoare de daune în afara ţării, din 48 de state, şi sunt măsuri care trebuie luate pe zona de vătămări corporale, în condiţiile în care avem cea mai mare frecvenţă a accidentelor din Uniunea Europeană.

„Toate elementele acestea puse în balanţă – şi uitându-ne la tariful pe care România îl practică în continuare, mult sub media europeană, dar costurile cu daunele sunt peste media europeană, atunci avem o problemă, ceva nu este sustenabil. Şi, atunci, ne întoarcem la comportamentul şoferilor, la despăgubirile într-o continuă creştere, la costuri anormale pe care le avem în România la zona de reparaţii, la închirieri pentru vehicule care au explodat în ultimii ani. Evoluţia tarifelor ţine cont în mod direct de despăgubiri. Să nu uităm totuşi cel mai important lucru: în orice legislaţie în domeniul RCA elementul central îl reprezintă protecţia victimei/a păgubitului”, a completat Mădălin Roşu.

Decizia ASF privind retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii de asigurare – reasigurare City Insurance, constatarea stării de insolvenţă şi promovarea cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva acesteia a fost publicată în 27 septembrie, în Monitorul Oficial.