Tariful unic de 5 lei pe oră pentru parcările din Bucureşti – pe ordinea de zi a şedinţei CGMB

22 12. 2022
parcarea_pe_trotuar_1024x570_73240500_16717700

* Bucureştenii urmează să plătească un tarif unic de 5 lei/oră, de luni până vineri şi în intervalul orar 8,00 – 20,00, pentru utilizarea parcajelor şi locurile de parcare ce aparţin domeniului public sau privat al Municipiului Bucureşti. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost iniţiat de către viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu. Totodată, se propune eliminarea posibilităţii de rezervare a locurilor de parcare, atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru societăţile comerciale. Pentru utilizarea locurilor de parcare de către persoane fizice, persoane juridice şi instituţii publice, de luni până duminică şi în intervalul orar 8,00 – 20,00, se poate achita un abonament de 25 lei/zi sau 500 lei/lună. Pentru utilizarea locurilor de parcare de către riverani, se stabileşte un abonament de 50 lei/lună sau 500 lei/an. Pentru autocare şi pentru autovehicule ce deservesc industria cinematografică, este prevăzut un tarif unic de 20 lei/oră de luni până duminică. În cazul locurilor de parcare necesare pentru încărcarea autovehiculelor electrice se propune un tarif de exploatare de 500 lei/lună, scrie Agerpres.

* Posesorii autoturismelor electrice şi hibride, înregistrate în Municipiul Bucureşti, vor putea utiliza în continuare gratuit parcările publice de utilitate generală, conform unui alt proiect iniţiat de viceprimarul Stelian Bujduveanu. Pentru a beneficia de gratuitate, posesorii au obligaţia de a înregistra autoturismul în Registrul informatic al autoturismelor electrice şi hibride, ţinut de operatorul serviciului public de administrare a parcajelor. Înregistrarea se realizează în baza cererii formulate de către posesorii autoturismelor. Identificarea autoturismelor care beneficiază de gratuitate se va efectua de către operatorul serviciului public, la momentul verificării autoturismelor parcate şi pe baza înregistrărilor efectuate în sistemul electronic.

* Consilierii generali ai Capitalei vor dezbate în şedinţa de joi regulamentul pentru închirierea prin licitaţie publică cu strigare a spaţiilor cu altă destinaţie decât cea de locuinţă aflate în administrarea Administraţiei Fondului Imobiliar Bucureşti (AFI). Viceprimarul Stelian Bujduveanu arată în referatul de aprobare că în patrimoniul Capitalei există 642 de spaţii cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, totalizând 65.598 mp. Este vorba despre spaţii situate în zone centrale, „dar lăsate în paragină, neutilizate şi care generează cheltuieli administrative foarte mari şi care provoacă o imagine degradantă pentru oraş”. După adjudecarea licitaţiei şi încheierea contractelor, AFI va factura şi încasa chiria, virând-o în contul Municipiului Bucureşti. Directorul general al AFI va dispune constituirea Comisiei de licitaţie publică cu strigare, care va stabili lista spaţiilor propuse spre închiriere. Preţul minim de pornire a licitaţiei (chiria minimă): va fi de 14 euro/mp/lună în zona 0; 12 euro/mp/lună în zona I; 11 euro/mp/lună în zona II; 7 euro/mp/lună în zona III.

* Compania Municipală Parking va putea dispune ridicarea autovehiculelor staţionate neregulamentar. Conform referatului de aprobare, este necesară eficientizarea activităţii de ridicare a vehiculelor staţionate neregulamentar, pentru a se putea interveni mai ales în cazurile în care este stânjenită circulaţia mijloacelor de transport public sau alternative sau când sunt îngreunate operaţiunile de salubrizare sau deszăpezire. În acest sens, se propune extinderea competenţei de dispunere a măsurii tehnico-administrative de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar pentru operatorul serviciului public de administrare a parcajelor aparţinând domeniului public şi privat al Municipiului Bucureşti.

* Jurnaliştii vor putea utiliza gratuit parcările publice de utilitate generală, precum şi parcările aferente instituţiilor publice din subordinea CGMB pe baza unei solicitări prealabile adresate Direcţiei de Presă din cadrul PMB. În prezent, jurnaliştii pot utiliza în mod gratuit parcările publice de utilitate generală de pe teritoriul Municipiului Bucureşti, doar pe baza legitimaţiei de serviciu. Pentru a beneficia de gratuitate, autoturismele utilizate de către jurnaliştii pentru care s-a aprobat solicitarea vor fi înregistrate în sistemul informatic al operatorului serviciului public de administrare a parcajelor aparţinând domeniului public sau privat al Municipiului Bucureşti. Solicitările jurnaliştilor şi/sau redacţiilor pentru parcare gratuită se vor reînnoi la fiecare 12 luni.

* Municipiul Bucureşti urmează să încheie un protocol cu Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului. Protocolul vizează finanţarea şi realizarea în comun a unor acţiuni şi proiecte de interes public în domeniul turismului, îmbunătăţirea imaginii şi creşterea notorietăţii României ca destinaţie turistică „prin promovarea brandului turistic naţional şi implicit a Municipiului Bucureşti ca destinaţie turistică de city break”. Reprezentanţii Ministerului şi cei ai Municipiului Bucureşti vor colabora în vederea stabilirii unor acţiuni de promovare reciprocă. Totodată, ministerul va acorda Primăriei dreptul de utilizare gratuită a mărcilor „România exploraţi Grădina Carpaţilor” şi „Romania explore the Carpathian garden”, în vederea promovării ţării noastre ca destinaţie turistică şi în scop publicitar.

* Pe raza Municipiului Bucureşti va fi permisă circulaţia vehiculelor care produc zgomot peste 95 dB(A) doar în intervalul orar 8.00 am – 21. 59 pm, conform unei alte propuneri de pe ordinea de zi. Măsurarea zgomotului produs de vehiculele participante la trafic se va face prin sondaj, de către Poliţia Rutieră şi Registrul Auto Român. În cazul depăşirii nivelului de zgomot în intervalul 95 dB(A) – 100 dB(A), amenda contravenţională va fi cuprinsă între 1.500 – 2.500 de lei. În cazul în care nivelul de zgomot depăşeşte 100 dB(A), amenda va fi cuprinsă între 4.000 – 5.000 de lei. Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor se vor face de către Poliţia Rutieră. Totodată, Poliţia Rutieră împreună cu Registrul Auto Român vor desfăşura acţiuni comune de informare cu privire la obligaţiile prevăzute în această hotărâre până la data intrării în vigoare.

* Consilierii municipali vor dezbate un proiect conform căruia denumirea Bulevardului Primăverii urmează să fie schimbată în Bulevardul Monica Lovinescu, iar strada Herăstrău va fi redenumită Virgil Ierunca. Proiectul este semnat de către consilierii PNL Cătălin Deaconescu şi Răzvan Socolovici, precum şi de consilierii USR Nicorel Nicorescu şi Sanda Hristudor. Iniţiatorii argumentează că despărţirea de comunism înseamnă şi eliminarea simbolurilor pe care regimul comunist şi-a întemeiat existenţa, iar „un astfel de simbol” este Cartierul Primăverii, „devenit imediat după instaurarea comunismului o adevărată fortăreaţă în care nomenclaturiştii regimului s-au baricadat” împreună cu familiile lor.