Ţările care se opun unei taxei UE pe emisiile avioanelor au aprobat măsuri de reacţie

Economica.net
22 02. 2012
ceata_pe_aeroport_44407800

Uniunea Europeană a respins avertismentele ca „ipotetice”, în timp ce un reprezentant al Ministerului rus al Transporturilor a declarat că ţările participante la întâlnirea de la Moscova, între care şi China, India şi Statele Unite, sunt libere să aleagă care dintre măsurile convenite vor fi aplicate.

Măsurile includ interzicerea operatorilor aerieni naţionali de a participa la sistemul UE de tranzacţionare a certificatelor de dioxid de carbon, depunerea unei plângeri oficiale la Organizaţia Internaţională pentru Aviaţie Civilă a Naţiunilor Unite (ICAO), sistarea discuţiilor cu companiile aviatice europene referitoare la noi rute şi impunerea unor taxe suplimentare operatorilor din UE.

„Fiecare ţară va alege măsurile considerate cele mai eficiente, care să determine anularea sau amânarea implementării sistemului UE de tranzacţionare a certificatelor pentru emisii de dioxid de carbon”, a declarat Valeri Okulov, din Ministerul rus al Transporturilor, care a găzduit reuniunea.

De la începutul acestui an, toate companiile aeriene care folosesc aeroporturile din UE trebuie să cumpere certificate pentru dioxid de carbon, dar costurile efective vor apărea abia de anul viitor. Pentru început, 85% din aceste certificate vor fi gratuite.

Comisia Europeană a reiterat că menţine această lege, iar reuniunea de la Moscova nu a venit cu soluţii alternative.

Următoarea întâlnire de acest tip va fi organizată mai târziu în acest an, de către Arabia Saudită.

Iniţial, la reuniune ar fi trebuit să participe 26 de state, dar declaraţia de final a fost semnată de reprezentanţii a 23 de ţări.