Țările membre G7 au cerut Chinei să renunțe la acțiunile opresive din Hong Kong

Statele membre G7 au acuzat vineri China de "înăbuşirea pluralismului politic" în Hong Kong şi au cerut Beijingului să "pună capăt opresiunii nejustificate" după adoptarea unei controversate reforme electorale şi după un val de arestări a unor activişti pro-democraţie, informează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - sâm, 13 mart. 2021, 10:05
Țările membre G7 au cerut Chinei să renunțe la acțiunile opresive din Hong Kong

„Facem apel către China şi autorităţile din Hong Kong să restabilească încrederea în instituţiile politice din Hong Kong şi să pună capăt opresiunii nejustificate a celor care promovează valorile democratice şi apărarea drepturilor şi a libertăţilor”, au declarat miniştrii de externe ai Germaniei, Canadei, SUA, Franţei, Italiei, Japoniei şi Marii Britanii într-o declaraţie comună.

Citiți și: Uniunea Europeană acuză China că prin intermediul noii legi a securității asfixiază libertatea de exprimare din Hong Kong (economica.net)

Autorităţile chineze vor să impună fostei colonii britanice o reformă electorală care să le permită de facto să aibă drept de veto asupra candidaţilor favorabili opoziţiei pro-democratice.

China şi-a justificat proiectul prezentându-l ca pe o a doua „lovitură” necesară pentru „stoparea eficientă a haosului” din Hong Kong, în urma controversatei legi privind securitatea naţională de anul trecut. Această lege prin care Beijingul urmăreşte să recâştige controlul asupra teritoriului semi-autonom şi să pună capăt demonstraţiilor pro-democraţie a declanşat deja un val de sancţiuni occidentale şi condamnarea din partea G7.

În declaraţia lor comună, miniştrii G7 „îşi exprimă profunda îngrijorare cu privire la decizia autorităţilor chineze de a submina bazele democratice ale sistemului electoral din Hong Kong”, conform versiunii documentului dat publicităţii de Departamentul de Stat american.

Citiți și: Șefa Guvernului din Hong Kong nu are cont bancar de când SUA a impus sancțiuni împotriva sa. Își incanseaza salariul în numerar (economica.net)

„O astfel de decizie demonstrează cu tărie că autorităţile chineze sunt hotărâte să elimine vocile şi opiniile disidente din Hong Kong”, se mai afirmă în declaraţie.

Reforma electorală votată de parlamentul chinez şi „arestările masive ale activiştilor şi politicienilor pro-democraţie subminează gradul înalt de autonomie” prevăzut pentru fosta colonie britanică prin angajamentele internaţionale asumate de Beijing, subliniază semnatarii acestei luări de poziţie. Ceea ce „va înăbuşi, de asemenea, pluralismul politic” şi „va reduce libertatea de exprimare”, avertizează miniştrii de externe din statele membre G7.

Te-ar mai putea interesa și
BNR: Soldul creditului neguvernamental a ajuns în noiembrie la valoarea de 418,1 miliarde de lei
BNR: Soldul creditului neguvernamental a ajuns în noiembrie la valoarea de 418,1 miliarde de lei
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în noiembrie 2024 cu 0,5% faţă de luna anterioară (0,1% în termeni reali), până la nivelul de 418,154 de miliarde......
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să se impună înghețarea pentru tot anul 2025
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să ...
Cheltuielile de personal ale statului al crescut în anul 2024 cu 32 de miliarde de lei, și au ajuns la 164 de miliarde ...
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Departamentul de Stat american a anunţat vineri sancţiuni împotriva oligarhului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul ...
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în următoarele zile până la valoarea ...