Târnava Sighișoara, una din primele fabrici de cămăși din România, a intrat în insolvență
Producătorul român de îmbrăcăminte Târnava SA (TIGH), din Sighișoara, județul Mureș, cu o istorie de 74 de ani, și-a cerut insolvența, a anunțat în urmă cu câteva zile că a depus o cerere de intrare în insolvență. Tribunalul Specializat Mureș a aprobat cererea companiei și a stabilit termenele pentru desfășurarea procedurii, se arată într-un anunț remis astăzi, 10 noiembrie, Bursei de la București.
Compania a produs cămăși pentru politia germană, jandarmeria italiană, pentru armata austriacă, dar și pentru Max Mara sau Maison Margiela.
„Prin prezenta vă informăm asupra intenției noastre de a iniția procedura de insolvență cu intenția de reorganizare judiciară, ca soluție identificată pentru redresarea eficientă și efectivă a societății având în vedere perioada mai dificilă pe care o traversăm, se poate fi redresată în acest sens”, anunța compania în urmă cu câteva zile.
În primul semestru din 2021, Tarnava S.A. a lucrat pe toată perioada stării de alertă, iar producția a fost orientată spre produsele medicale de protecție refolosibile și de unică folosință, precum măști, combinezoane, halate, produse pentru protecția încălțămintei, bonete etc.
Pandemia a dus la scăderea comenzilor și a contractelor, atât ca număr, dar și cantitativ, mai spune compania în raportul finaciar pentru primul semestru din acest an, când a realizat o cifră de afaceri de 2,29 de milioane de lei, în creștere față de rezultatul înreistrat în aceeași perioadă din 2022, de 2,14 milioane de lei. Creștere de 7% a cifrei de afaceri se datorează creșterii valorii producției vândute cu 10,3%. Tarnava S.A. a realizat o pierdere netă de 529.211 lei, pentru primele șase luni din acest an.
Compania este deținută de persoane fizice în proporție de 64,76%. Cristina Cecilia și Nicoleta-Dana Mânzu-Hancu dețin fiecare câte 15,15% din companie, iar restul acțiunilor de 4,91% sunt deținute de persoane juridice.
Târnava S.A. a fost înființată în februarie 1949 în Sighisoara și a fost una din primele fabrici de cămași din Romania. Fabrica a fost privatizată în 1996 cu capital întreg românesc. Societatea colaborează cu firme de prestigiu din Germania, Italia, Franta și Danemarca, potrivit prezentări companiei.