TAROM a împlinit 64 de ani de la înfiinţare. Operatorul aerian a transportat peste 100 milioane pasageri
„TAROM este o parte vie a istoriei aviaţiei civile din România. Este un simbol puternic al inovaţiei şi calităţii în transporturile aeriene. Este o dovadă a excelenţei pilotajului românesc. Sunt onorat să fac parte din echipa TAROM şi să reprezint astăzi o companie care a făcut şi continuă să facă istorie atât în România cât şi în lume. Le transmit, şi pe această cale, tuturor celor care au construit această companie, un respectuos La mulţi Ani!”, a declarat Werner Wilhelm Wolff, director general TAROM.
Potrivit sursei citate, anul cu numărul 64 în istoria TAROM va marca retehnologizarea companiei. Astfel, operatorul aerian va lansa, în acest an, prima aplicaţie mobilă din istoria companiei şi, în acelaşi timp, va implementa primul Client Relations Manager.
„În mai puţin de o săptămână vom activa un sistem integrat de relaţii cu clienţii, un call center activ şi conturi personale pentru toţi pasagerii. Promovăm o nouă paradigmă comercială, implementăm unelte noi de vânzări şi performanţă, totul pentru a redeveni o companie prietenoasă care să străduieşte să fie mai bună pentru pasagerii noştri”, menţionează sursa citată.
Totodată, alături de Radio România Actualităţi, compania lansează concursul „Săptămâna TAROM” în cadrul căruia, zilnic, ascultătorii pot câştiga un bilet dus-întors, gratuit, pe oricare dintre rutele pe care operează TAROM.