TAROM a înregistrat cel mai mic număr de incidente raportat la numărul zborurilor, în primele 8 luni – analiză
Conform datelor Flight Refund, în cadrul cercetării au fost cuprinse şase companii aeriene naţionale, active în România, şi anume TAROM, LOT, Czech Airlines, Lufthansa, Air France şi British Airways.
În intervalul ianuarie – august 2018, companiile analizate au înregistrat în total 981.189 de zboruri şi un procent mediu de incidente de 2,9%.
Sub medie s-au clasat TAROM, cu 1,2%, Czech Airlines (1,6%), British Airways (2%) şi Lufthansa (2,6%). Singura companie care a înregistrat un procent peste medie, de 4,6 incidente la o sută de zboruri, a fost Air France.
Un studiu realizat anterior de Fligft Refund a arătat că, cel puţin în România, companiile tradiţionale au înregistrat o pondere dublă a incidentelor de zbor faţă de transportatorii low cost. Astfel, anul trecut, în România, companiile tradiţionale au avut un procent de 0,42% din totalul zborurilor înregistrate, iar în cazul curselor low cost, ponderea a fost de 0,22% din total, adică jumătate din procentul curselor companiilor tradiţionale.
Reprezentanţii companiei specializate în obţinerea despăgubirilor pentru pasageri precizează că pasagerii au dreptul la compensaţii de până la 600 de euro dacă incidentul este imputabil operatorului aerian. Serviciul online Flight Refund ajută acei călători al căror zbor a întârziat mai mult de trei ore, a fost anulat sau în cazul în care li s-a interzis îmbarcarea în mod nejustificat. Datele oficiale arată că, în prezent, sub 5% dintre călători îşi cunosc drepturile.
Serviciul Flight Refund a fost înfiinţat în anul 2012 şi s-a extins din Ungaria şi Europa Centrală către piaţa întregii Uniuni Europene şi spre alte destinaţii internaţionale. Începând din 2016, compania are clienţi din România, Cehia, Slovacia, Polonia, Franţa, Portugalia şi Spania. Înregistrarea pe site-ul companiei se poate face în 14 limbi, iar relaţiile cu clienţii sunt susţinute de către vorbitori nativi.
Activitatea din România este susţinută, din 2018, prin intermediul unui birou local.