Tarom anulează sau redirecţionează cursele pe ruta Bucureşti-Bruxelles până miercuri inclusiv

Economica.net
28 03. 2016
tarom_66093700_17754100

Compania care operează aeroportul Zaventem nu a stabilit încă data redeschiderii parţiale după atentate, însă va efectua marţi teste pentru a determina dacă reparaţiile temporare sunt satisfăcătoare pentru siguranţa pasagerilor, potrivit AFP.

Astfel, cursa Tarom RO373 Bucureşti – Bruxelles de luni este anulată, iar pasagerii au fost reprogramati pentru zborul RO371 Bucureşti – Amsterdam de marţi, a anunţat Tarom.

În schimb, cursa de marţi RO371/2 Bucureşti – Bruxelles şi retur va fi redirecţionată pe ruta Bucureşti – Amsterdam şi retur, cu un orar modificat.

Miercuri, zborul RO373/4 Bucureşti – Bruxelles şi retur este anulat, iar pasagerii vor fi reprogramaţi pe o cursă de Amsterdam.

„Pasagerii acestor zboruri vor putea, de asemenea, solicita reprogramarea pentru alte zile sau destinaţii operate de Tarom, fără costuri suplimentare”, a precizat compania, într-un comunicat.

După producerea atentatelor din Belgia, Tarom a anulat sau redirecţionat zborurile către Bruxelles. Până la atentatele de marţi, compania opera zilnic, în mod obişnuit, două curse dus-întors pe ruta Bucureşti-Bruxelles.

Începând de miercuri, operatorul aerian a instalat, temporar, un punct de lucru în Terminalul 2 din aeroportul Schipol Amsterdam.

Tarom a precizat că se află în legătură permanentă cu Celula de Criză a Ministerului Afacerilor Externe al României (MAE) şi cu reprezentanţii ambasadelor României la Haga şi în Belgia.