Tarom are cele mai mari preţuri pe cel mai aglomerat zbor de pe Otopeni, Bucureşti-Londra. Care e concurenţa

02 04. 2014
companii_84748200

ECONOMICA.NET scria în toamna anului trecut despre bătălia pentru pasageri pe ruta Bucureşti-Londra dintre patru companii low-cost şi două companii de linie şi a efectuat o simulare de preţuri pentru anumite perioade. Această simulare de preţ a fost reluată pe data de 1 aprilie, daţă de la care a intrat în joc al şaselea competitor: Ryanair.

Au fost luate în calcul aceleaşi perioade şi acelaşi tip de bilet: standard, fără bagaj la cală în cazul companiilor low-cost. Pentru companiile Wizz Air şi British Airways (BA), care oferă mai multe zboruri zilnice, au fost luate în calcul cele mai ieftine bilete. În cazul BA s-a luat în calcul preţul standard al biletului unde este permis doar un bagaj de mână. În cazul Blue Air, a fost inclusă cea mai ieftină modalitate de plată, şi anume, cea prin transfer bancar, ce creşte preţul biletului cu 10 euro/segment

CITEŞTE ŞI Şase companii aeriene se bat pe ruta Bucureşti-Londra. Cu ce preţuri vor să atragă pasageri

Simularea a scos la iveală faptul că cele mai mari preţuri, pentru toate perioadele analizate, se regăsesc în oferta companiei naţionale Tarom, chiar dacă adăugam şi taxa pentru bagaj la cală în cazul companiilor low-cost. În cazul British Airways, dacă se alege biletul cu un bagaj de 23 de kg, preţul creşte cu 15 euro/zbor.