Tarom are verde la vânzarea avioanelor Airbus A310. Termenul: sfârşitul lui martie 2018
Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor Tarom a aprobat la sfârşitul lunii trecute „valorificarea celor două aeronave Airbus A310 în cele mai bune condiţii de eficienţă economică pentru companie”.
Tarom a semnat contractul de reevaluare a celor două aeronave, iar conducerea are ca termen vânzarea acestora până la sfârşitul lunii martie 2018, au declarat pentru ECONOMICA.NET surse din cadrul companiei.
După finalizarea procesului de re-evaluare, compania va ştii ce preţ poate cere pe cele două aeronave.
În luna iulie a acestui an, acţionarii Tarom au decis amânarea procesului de valorificare a celor două avioane. Motivul? Conducerea executivă a companiei trebuie să obţină „un punct de vedere din partea direcţiilor de specialitate din cadrul Ministerului Transporturilor, privind valorificarea activelor companiei”.
Costuri mari de întreţinere şi reparaţii
Tarom s-a confruntat vara trecută cu probleme tehnice la avioanele A310 şi a fost nevoită să anuleze mai multe curse. Datele din raportul financiar al companiei pentru anul 2015 arată că din bugetul destinat reparaţiilor, de peste 72 de milioane de lei, nu s-a folosit decât 48%, şi asta pentru că au fost amânate reparaţii majore la modele A310.
„Au fost amânate reparaţii majore la cele două aeronave A310, având în vedere că se preconiza înlocuirea acestora din cauza costurilor mari de întreţinere şi reparaţii în perioada următorilor cinci ani, estimate la suma de 55,7 milioane de dolari, precum şi dificultăţi majore în asigurarea pe viitor a pieselor de schimb necesare exploatării acestora”, se precizează în documentul citat.
În ceea ce priveşte procesul de valorificare al celor două avioane, fostul director al companiei, Gabriel Stoe spunea la sfârşitul lunii iunie din 2016 că se lucrează la elaborarea unei proceduri de valorificare. Cele două avioane a A310 au fost evaluate la 5,1 milioane de dolari, respectiv 5,3 milioane de dolari.
Istoria avioanelor de lung curier din flota Tarom
Tarom cumpăra în 1992 trei modele de avioane A310, care puteau efectua zboruri de lungă distanţă, fiind şi cele mai mari avioane din flotă, cu o capacitate de 209 locuri. Avioanele a fost botezate Muntenia, Moldova şi Transilvania. În 1995, avionul Muntenia se prăbuşeşte la Baloteşti, la câteva minute după decolare.
Până în 2003, avioanele A310 au fost utilizate pe curse spre Bangkok, Beijing, New York, Singapore, Montreal, dar şi spre destinații europene. Pe fondul unor pierderi de 10 milioane de dolari pe an, Miron Mitrea, ministrul Transporturilor în 2003, decide închiderea rutelor spre New York şi Beijing, care erau operaţionale din 1974, de pe vremea lui Nicolae Ceauşescu.
Avioanele au intrat în conservare, pentru ca mai apoi, în 2007, acestea să fie modernizate la uzinele Airbus din Bordeaux. După recondiţionare, avioanele au fost introduse în circuit, pe rutele europene.
După locul lăsat liber de Tarom pe ruta Bucureşti-New York, americanii de la Delta Airlines şi-au încercat pentru a doua oară norocul şi au redeschis ruta în iunie 2007. După un an, compania a renunţat la zborul direct care lega Bucureştiul de New York.
2017 înseamnă pentru Tarom al zecelea an pe pierdere. Bugetul de venituri şi cheltuieli indică o pierdere de 206,79 milioane de lei.