Tarom intenţionează să lanseze în sezonul toamnă-iarnă o cursă către capitala Germaniei

Economica.net
27 07. 2018
ger_10317800

‘Suntem în analiză şi dorim să lansăm cât mai curând cursa spre Berlin. Berlinul este pentru TAROM una dintre ţintele pe care ni le-am propus încă de la începutul anului, dar, pentru că nu am avut posibilitatea să ne prezentăm cu aeronave care să poată suplimenta această cursă, am împins-o către sezonul de toamnă-iarnă. Încercăm să vedem – sau cel puţin plănuim să conectăm capitala germană de capitala României, mai ales în contextul în care România va prelua preşedinţia Uniunii Europene şi există un necesar important de a avea un schimb relaţional şi cu Berlinul’, a declarat, vineri, directorul general al companiei, Werner Wolff.

El a mai spus că încă nu s-a luat o decizie nici în privinţa aeroportului de pe care va pleca aeronava TAROM către Berlin.

‘Încă nu am hotărât dacă (zborul – n. r.) va fi de la Bucureşti sau de la Sibiu. Nu am hotărât încă de unde va porni cursa. E clar că Bucureştiul este în focusul principal, dar există şi variante din interiorul ţării’, a precizat oficialul companiei.

Şeful TAROM a subliniat că Germania este unul dintre cei mai importanţi parteneri ai României, alături de Austria şi Olanda.

‘Germania este unul dintre cei mai importanţi parteneri, alături de Austria şi Olanda, dar sunt şi alte ţări care îşi arată interesul şi investesc în România. Noi trebuie să conectăm cele două lumi diferite, în primul rând pentru a recupera minusul pe care îl avem faţă de Europa de Vest şi, pe de altă parte, suntem foarte bucuroşi dacă şi cei care nu ne cunosc iau acest lucru ca pe o şansă să vină în România, să ne cunoască, să vadă care este tradiţia noastră, istoria noastră şi care ar putea să genereze o plusvaloare per total general’, a spus Wolff.

Berlinul ar fi a cincea destinaţie pe care TAROM o operează pe relaţia cu Germania.

‘Ar fi a cincea destinaţie pe care TAROM o va opera pe Germania. Eu cred că piaţa Germaniei a fost un pic lăsată la o parte. Avem un interes major, avem foarte mulţi conaţionali care sunt în Germania, avem etnici germani care sunt plecaţi în Germania şi care cu siguranţă dacă ar avea posibilitatea să se reconecteze cu locurile de unde au plecat ar face-o, mai des dacă ar exista şi infrastructură aeriană necesară’, a adăugat el.

În data de 15 iulie, TAROM a lansat ruta Bucureşti – Sibiu – Stuttgart.