Tarom introduce cursa directă Iaşi – Milano Bergamo din 4 iunie. Urmează Veneţia

Compania Tarom leagă Iaşiul de Milano începând cu 4 iunie. 
Andrada Ghira - vin, 21 feb. 2014, 15:47
Tarom introduce cursa directă Iaşi - Milano Bergamo din 4 iunie. Urmează Veneţia

Tarom va opera zboruri spre aeroportul Aeroportul Orio al Serio (Bergamo), la 45 de km de Milano, cu două frecvențe pe săptămână, miercurea și vinerea, potrivit unui comunicat al Aeroportului Iaşi. 

„Tarifele care se anunță la acest moment sunt mult mai competitive decât ceea ce se practică pe alte aeroporturi din zona Moldovei. Bergamo – Milano este o regiune în care există o importantă comunitate de români, iar deschiderea acestei noi rute mijlocește deplasarea concetățenilor noștri. Ea trebuie privită și ca o destinație de business și turism, întrucât Milano este o capitală financiară a Europei”, a declarat Marius Bodea, președintele consiliului de administrație al Aeroportului Iași.

Pentru o călătorie în perioada 4 – 11 iunie, preţul biletului este de 120 de euro/persoană. 

Cursa Iași – Bergamo va avea programul:

– miercurea şi vinerea (în fiecare miercuri şi în fiecare vineri)

– plecare Iaşi 06.20 – sosire Bergamo 07.55 ora locală

– plecare Bergamo 08.45 – sosire Iaşi 12.10

În plus, Marius Bodea a mai declarat că Tarom are în plan lansarea unei noi curse directe din Iaşi anul acesta.

„Este vorba despre o cursă directă către Veneția, posibilă a fi operațională din programul de iarnă sau, dacă lucrurile se vor îndrepta într-o direcție bună, chiar din această vară. În acest fel se împlinește strategia de a acoperi toată jumătatea de nord a Italiei, zonă în care sunt foarte mulți români. În acest moment în zona noastră destinația Veneția se operează doar de pe Aeroportul din Chișinău, iar mulți dintre concetățenii noștri se deplasează în Republica Moldova pentru a ajunge la această destinație”, mai spune Bodea. 

În prezent, ieşenii pot zbura direct la Viena, Roma, Torino, Bologna, Londra și Tel Aviv. 

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...