Tarom, trei probleme tehnice în 24 de ore: o aeronavă ATR se află în control şi este scoasă din programul de zbor

15 10. 2016
tarom_53830600

Programul zborurilor Tarom a fost afectat vineri, 14 octombrie, de introducerea unei aeronave în control. O aeronavă ATR 72 se află în continuare în control după ce joi a revenit la sol la 15 minute de la decolare.

Tarom are în flotă două aeronave ATR 72, intrate în flotă în 2009 şi sunt cele mai noi avioane, cu o vârstă de 7,5 ani. 

„Până la aflarea cauzei şi remedierea situaţie, aeronava este scoasă din programul de zbor”, au precizat reprezentanţi ai companiei la solicitarea ECONOMICA.NET.

Acesta este motivul pentru care programul zborurilor Tarom de vineri a fost decalat cu cel mult două ore şi a dus la anularea cursei Bucureşti -Iaşi care trebuia să decoleze la ora 17.20. Pasagerii zborului RO 707/8 au fost reprogramaţi pentru un alt zbor spre Iaşi din seara zilei de vineri. 

Joi seara, un avion cu destinaţia Satu Mare s-a întors la Otopeni după doar 20 de minute de la decolare. Pilotul a sesizat probleme tehnice şi a decis întoarcerea la Bucureşti. Cei 33 de pasageri au fost îmbarcaţi într-o altă aeronava spre Cluj-Napoca, de unde au fost preluaţi de autocare.

În aceeaşi seară, un zbor cu destinaţia Iaşi şi cu 38 de pasageri la bord a fost întrerupt datorită unei defecţiuni tehnice. Pilotul comandant a simţit vibraţii la jamba de bot. 

Nici ziua de vineri nu a fost lipsită de incidente la Tarom. Un avion care trebuia să plece la Timişoara a fost amânat aproape două ore datorită unei defecţiuni tehnice. Este vorba de defectarea unui difuzor.