TAROM prezintă noua aeronavă – „Sarmizegetusa”

Economica.net
24 05. 2017
avion_57875332_81414600

Reprezentanţii Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române – TAROM au semnat un contract de achiziţie a două aeronave noi Boeing 737-800 NG, cu o configuraţie de 189 de locuri, livrarea acestora urmând să fie efectuată în cursul lunii mai.

Avioanele sunt achiziţionate în leasing operaţional pe o perioadă de 10 ani.

În toamna lui 2016, TAROM a scos ‘la pensie’ două aeronave Airbus A310, acestea fiind achiziţionate în anul 1992, una fiind retrasă din curse pe 12 septembrie 2016, iar cea de-a doua pe 29 octombrie 2016. Până în 2003, avioanele A-310 au fost utilizate pe curse spre Bangkok, Beijing, New York, Singapore, Montreal, dar şi spre destinaţii europene.

Pe 26 aprilie 2017, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, anunţa că TAROM va avea patru noi aeronave până la sfârşitul anului, iar cursele către China şi SUA vor fi reluate.

‘Până la sfârşitul lunii iunie vom avea două aeronave noi care vor intra în flota TAROM, ca să înlocuiască cele două Airbus-uri care au fost retrase, iar până la sfârşitul anului acesta vom mai achiziţiona încă două aeronave în leasing operaţional, care vor deservi lungul curier. Deci, vom avea patru aeronave la TAROM: două până la sfârşitul lunii iunie, aeronave de mediu curier, şi alte două aeronave, care vor deservi lungul curier, până la sfârşitul anului’, a precizat Cuc, la TVR1.

TAROM are în prezent o flotă de 21 de aeronave: patru aeronave Boeing 737-700 (ce pot parcurge o distanţă maximă de 4.900 kilometri), patru aeronave Boeing 737-300 (pentru distanţe de maximum 3.400 km), patru aeronave Airbus A318-111 (pentru distanţe de maximum 2.780 km), şapte aeronave ATR 42-500 (pentru distanţe de maximum 1.200 km) şi două aeronave ATR 72-500 (pentru distanţe de maximum 950 km).

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înfiinţată în anul 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Începând din luna iunie a anului 2010 este membră a Aliantei SkyTeam, iar din 1993 membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA).