Tarom revine pe Aeroportul din Arad, după 15 ani

Economica.net
22 11. 2018
tarom_76584958654930_01789700

Reprezentanţii TAROM, Raluca Zomoniţă – director Operaţiuni Sol şi Alexandru Slivka – şef al Serviciului Proceduri şi Contracte Handling au făcut o inspecţie pe aeroport, arătându-se plăcut surprinşi de dotările aeroportului arădean, de standardul ridicat pe care îl oferă acesta ca urmare a investiţiilor pe care administraţia judeţeană le-a realizat aici în ultimii ani.

„Astăzi a fost o vizită preliminară a reprezentanţilor TAROM. Urmează să se efectueze un audit al TAROM-ului, să se tragă unele concluzii, în special legate de orarul curselor, dar şi de posibilele destinaţii, în afară de Bucureşti”, a precizat directorul general al Aeroportului Arad Ovidiu Moşneag.

La rândul său, Raluca Zomoniţă, director Operaţiuni Sol al Companiei TAROM, şi-a exprimat bucuria de a participa la un asemenea moment istoric de importanţă deosebită pentru ambii parteneri semnatari ai contractului.

„Mă bucur să particip la un asemenea moment istoric pentru ambii parteneri, atât pentru Aeroportul Arad şi pentru comunitatea arădeană, cât şi pentru Compania TAROM. După 15 ani, în Anul Centenarului Marii Uniri, în apropierea Zilei de 1 Decembrie, ne bucurăm să fim împreună şi să începem construcţia unei colaborări pe termen cât mai lung”, a declarat aceasta, în cadrul conferinţei de presă organizate cu ocazia parafării contractului amintit.

Raluca Zomoniţă a precizat că reprezentanţii TAROM au dorit să facă o vizită pentru a vedea facilităţile aeroportuare pe care le oferă Aeroportul Arad.

„La o primă impresie, vă pot confirma faptul că ne-a plăcut ce-am văzut. Este un aeroport aerisit, foarte generos din punct de vedere al spaţiilor, dar şi pentru fluxul de pasageri. Am urmat fluxurile de pasageri, de la intrarea în Aeroport, continuând cu zona de check-in, filtre de securitate şi porţi de îmbarcare, fiind şi am fost plăcut surprinşi că spaţiul terminalului oferă toate facilităţile de care un operator aerian are nevoie, pentru a oferi pasagerilor călătorii cât mai facile, mai plăcute şi mai rapide”, a afirmat Raluca Zomoniţă.

Aceasta a mai spus că a fost perfectată această colaborare, prin semnarea celor două contracte între Compania TAROM şi Aeroportul Arad, pentru ca în perioada care urmează să se treacă la construirea unui program al zborurilor ce vor fi operate de pe acest aeroport. De asemenea, au fost puse bazele cerinţelor operaţionale pentru operarea pe acest aeroport şi s-au stabilit paşii de urmat privind instruirea personalului Aeroportului Arad, pe care o va asigura Compania TAROM, la Bucureşti, o perioadă de pregătire de cinci săptămâni.

„În această săptămână vom stabili un orar de zbor, să vedem care ar fi perioadele de timp într-o săptămână, pentru ca atât Aeroportul Arad, cât şi TAROM-ul să aleagă cea mai optimă perioadă din punct de vedere tehnico- economic. Ca urmare a acestei decizii vom promova zborurile şi vor exista şi sistemele de rezervări. Noi estimăm rezolvarea acestor paşi până la sfârşitul anului, începutul lunii ianuarie. În primă fază ne gândim la zboruri interne. Nu suntem încă hotărâţi la frecvenţa zborurilor pe săptămână, dar începem cu zboruri interne, urmând ca în funcţie de potenţial, de perioada de ‘maturizare’ a zborurilor respective, să ‘construim’ şi alte curse. Specialiştii din direcţiile comerciale ale TAROM-ului şi Aeroportului Arad, vor lua împreună vor lua decizia cea mai bună”, a mai afirmat Raluca Zomoniţă.

Vorbind despre unele aspecte tehnic legate de reluării zborurilor TAROM pe Aeroportul Arad, Alexandru Slivka, şef al Serviciului Proceduri şi Contracte Handling al TAROM, a completat acest calendar, afirmând că mai este necesară instalarea unor instrumente de comunicaţii şi de verificare pentru ca TAROM să opereze efectiv pe aeroportul arădean.

„Primele zboruri TAROM de pe Aeroportul arădean urmează să fie operate abia anul viitor, cel mai probabil în luna martie. Afirm acest lucru şi prin prisma experienţei, dar şi a unei strategii, ştiut fiind faptul că luna februarie este, de obicei, o lună ‘moartă’ pentru companiile aeriene şi dorim să ne începem activitatea la Arad cu un coeficient de ocupare a locurilor bun”, a precizat Alexandru Slivka.

Acesta a subliniat că vor fi zboruri regulate, urmând ca în funcţie de interesul călătorilor TAROM să dezvolte şi să se diversifice destinaţiile.

„O legătură bună este cu Bucureştiul. Încercăm să oferim arădenilor posibilitatea ca de acolo să zboare mai departe. Chiar dacă există şi alte opţiuni, subliniez că fluxul normal spre Bucureşti cuprinde zboruri spre Orientul Mijlociu sau spre Est, spre exemplu. Avem curse spre Odessa, Tbilisi, Baku sau Erevan, toate funcţionale. Aradul, ca ‘pol de zbor’, este captivant şi pentru că am identificat aici un culoar de tranzit între zborurile interne şi cele externe, pe care nu îl regăsim la niciun alt aeroport din ţară”, a adăugat Alexandru Slivka.