Tătaru: Vom avea nevoie de detaşări. Am făcut o evaluare a tot ce înseamnă medic de terapie intensivă

 Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că în perioada următoare va fi nevoie de detaşări de medici şi personal medical pentru a acoperi necesităţile constatate la nivelul unor spitale în privinţa activităţii de terapie intensivă, scrie Agerpres.
Economica.net - mar, 21 iul. 2020, 11:30
Tătaru: Vom avea nevoie de detaşări. Am făcut o evaluare a tot ce înseamnă medic de terapie intensivă

„Până vom alcătui acel corp de voluntari, avem la îndemână în acest moment detaşarea, la început voluntară, apoi detaşare după nevoi, chiar în aceste momente împreună cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă facem şi am şi făcut zilele trecute evaluarea a tot ce înseamnă medic de terapie intensivă, rezident de terapie intensivă şi de boli infecţioase; în următoarea perioadă vom avea nevoie de detaşări. Noi mizăm pe acea detaşare voluntară, în care colegii noştri medici beneficiază şi de acel 50% spor plus 2% care sunt diurna şi sperăm ca acest lucru să se întâmple voluntar. Activitatea medicală este un act profesional şi eu sper ca toţi colegii mei să înţeleagă că este un moment dificil pe care trebuie să îl trecem împreună”, a spus Nelu Tătaru.

Ministrul a precizat că, potrivit legii, detaşarea se poate face şi „involuntar”.

„Noi vom face în aşa fel încât acele unităţi medicale să beneficieze de personalul de care au nevoie pentru a putea trata pacientul infectat COVID. Contează şi pentru noi primează sănătatea pacienţilor noştri şi sănătatea poporului român”, a arătat el.

Aceste precizări au fost făcute fiind întrebat despre măsurile ce vor fi aplicate pentru acoperirea necesarului de medici de terapie intensivă, pornind de la exemplul Institutului de Boli Infecţioase „Matei Balş” unde au fost instalate 24 de noi paturi la ATI, dar unde nu există suficient personal medical pentru a le gestiona.

El a precizat că şi medicii de familie pot fi implicaţi în monitorizarea situaţiei pacienţilor aflaţi în izolare la domiciliu, dar şi în derularea unor anchete epidemiologice.

„S-a discutat acest lucru. Medicii de familiei pot fi implicaţi în acest moment pentru cei ce sunt în izolare la domiciliu, fiind cei care urmăresc acest pacient şi având legătură permanentă cu acest pacient. Toţi aceşti medici de familie vor fi cooptaţi în perioada următoare şi în cadrul unor anchete epidemiologice pe care le desfăşurăm, având în vedere că avem şi un număr mare de cazuri”, a menţionat Tătaru.

Ministrul Sănătăţii a participat, marţi, alături de premierul Ludovic Orban şi vicepremierul Raluca Turcan, la o videoconferinţă cu reprezentanţii Direcţiilor de Sănătate Publică pe tema modului de gestionare a crizei sanitare, desfăşurată la Ministerul Sănătăţii, în urma intrării în vigoare a noii legi a carantinei şi izolării – Legea 136/2020.

Te-ar mai putea interesa și
Lună de foc la Transporturi: Proiecte de autostradă de până la 34,5 miliarde de lei își așteaptă constructorii în ianuarie
Lună de foc la Transporturi: Proiecte de autostradă de până la 34,5 miliarde de lei își așteaptă constructorii în ...
Cele două companii de autostrăzi ale statului încep 2025 în forță, cu licitații de până la 34,5 miliarde de lei pentru care așteaptă oferte până la finalul lunii ianuarie. Dacă nu vor......
Lenovo a prezentat la CES 2025 noile laptopuri bazate pe inteligență artificială ThinkPad X9 Aura Edition și ThinkBook Plus Gen 6, destinate segmentului business
Lenovo a prezentat la CES 2025 noile laptopuri bazate pe inteligență artificială ThinkPad X9 Aura Edition și ThinkBook ...
Compania Lenovo a prezentat zilele acestea la CES 2025 din Las Vegas o gamă de soluții pentru segmentul business bazate ...
Bulgaria, pe locul 50 în topul realizat de New York Times al celor 52 de destinații care merită vizitate în 2025
Bulgaria, pe locul 50 în topul realizat de New York Times al celor 52 de destinații care merită vizitate în 2025
Bulgaria a fost inclusă pe locul 50 în topul realizat de publicaţia New York Times al celor 52 de destinaţii pe care ...
UGIR: Guvernul trebuie să-şi menţină participațiile în domeniile strategice și chiar să recupereze din cele cedate acolo unde există posibilitatea
UGIR: Guvernul trebuie să-şi menţină participațiile în domeniile strategice și chiar să recupereze din cele cedate ...
Guvernul trebuie să-şi menţină sau să-şi asigure prioritar participaţiile strategice ca acţionar unic sau majoritar ...