Tătăruşanu, convocat de Piţi pentru amicalul cu Uruguay deşi a greşit în dubla cu Twente

Economica.net
24 02. 2012

Lotul de 23 de jucători anunţat de Piţurcă este următorul:

Ciprian Tătăruşanu (Steaua), Silviu Lung jr. (Astra Ploieşti), Cristian Bălgrădean (Dinamo) – portari;

Paul Papp (FC Vaslui), Cornel Râpă (Oţelul Galaţi), Vlad Chiricheş (Steaua), Valerică Găman (Astra Ploieşti), Dorin Goian (Glasgow Rangers), Dragoş Grigore (Dinamo), Constantin Grecu (Universitatea Cluj), Iasmin Latovlevici (Steaua) – fundaşi;

Bănel Nicoliţă (Saint-Etienne), Gabriel Torje (Udinese), Alexandru Bourceanu (Steaua), Ionuţ Neagu (Oţelul Galaţi), Mihai Pintilii (Pandurii Târgu Jiu), Costin Lazăr (PAOK Salonic), Cristian Tănase (Steaua) – mijlocaşi;

Adrian Mutu (Cesena), Bogdan Stancu (Orduspor), Daniel Niculae (Nancy), Marius Niculae (Dinamo) şi Ciprian Marica (Schalke 04) – atacanţi.

Reunirea este programată duminică, la ora 12.00, la Centrul de Fotbal Mogoşoaia, informează site-ul oficial al FRF.

Selecţionerul naţionalei Uruguayului, Oscar Washington Tabarez Sclavo, a renunţat, din lotul anunţat iniţial, la Abel Mathias Hernandez Platero (Palermo) şi Mauricio Bernardo Victorino Dansilio (Cruzeiro Belo Horizonte). Cei 21 de jucători convocaţi vor sosi la Bucureşti în mod individual, de la cluburile lor din Europa, America de Sud şi America Centrală în cursul zilei de luni.

Antrenamentul oficial al reprezentativei Uruguayului este programat, marţi, pe Arena Naţională, urmând să înceapă, la ora 16.00.

Prima reprezentativă a României va întâlni, miercuri, de la ora 20.30, pe Arena Naţională din Bucureşti, selecţionata Uruguayului, într-o partidă amicală.