Tatian Diaconu, CEETRUS România: Preţurile în imobiliare din România sunt uşor inflamate

Tatian Diaconu, CEETRUS România, speră să poată cumpăra anul acesta un teren de peste 10 hectare, pe care să construiască apartamente şi birouri. Despre imobiliarele româneşti, oficialul companiei spune că preţurile sunt uşor inflamate, referindu-se în special la terenuri. 
Andrada Ghira - Dum, 10 iun. 2018, 16:25
Tatian Diaconu, CEETRUS România: Preţurile în imobiliare din România sunt uşor inflamate

Tatian Diaconu, CEO CEETRUS România, a purtat discuţii pentru achiziţia unui teren în Bucureşti, şi pentru care proprietarul cerea 700 de euro pe mp, tocmai pentru că potenţialul urbanistic al terenului permitea construcţia de blocuri înainte de 30 de etaje, însă nu crede că românii s-ar muta la etaje mult superioare celor deja existente în piaţă.

„În cazul meu, e mai mult matematică decât pare. De ce? Pentru că plec de la nevoie, de la un concept care să răspundă nevoii, iar conceptul respecitv se transformă în mp şi ştii cu cât se vinde un mp de apartament în Bucureşti, ştii cu cât se închiriază un mp de birouri, ştii cu cât cosntruieşti. Iar la final ajungi la conzluzia ca tu vrei să faci un proiect bun şi vrei să plăteşti 200 de euro pe mpNu uitaţi că sutem în Rormania, un pic pe val acum, dacă ne raportăm la faptul ca a fost criza din 2008. Practic ne-am dus iar un pic pe val şi preţurile în imobiliare sunt uşor inflamate„, mai spune Tatian Diaconu.

Acesta mai spune că pentru el, preţul unui teren nu este aşa cum se vede pe siteurile de anuţuri, 1.000 de euro pe mp şi că acest lucru funcţionează pentru cei care vor să-şi construiască o vilă. Iar în cazul proiectelor mari, propritarii terenurilor nu sunt interesaţi de ce vrea un dezvoltator să construiască pe teren. 

„Foarte multe PUZ-uri (planuri urbanistice zonale) permit un regim de P+30. Câţi dintre voi s-ar muta la etajul 30? În psihologia populară românească, din cauza cutremurelor, românii nu vor să se mute la etaje fantastice. Şi atunci, proprietarul care deţine terenul, îţi spune că poţi să faci P+30, eu vreau banii ca şi cum tu faci un proiect cu 30 de etaje şi 700 de euro pe mp. Din momentul în care depăşeşti etajul 13, intri pe normativul la incendiu cu clădiri de risc înalt, iar între etajele 13 şi 19 nu faci profit, pentru că schimabrea de risc de incendiu îţi mănâncă tot profitul. Faci maximum 12 sau peste 20 de etaje”, a declarat recent Tatian Diaconu, CEO CEETRUS România. 

În Bucureşti încă mai sunt terenuri mari pe care pot fi construite proiecte imobiliare de anvergură. Au fost scoase la vânzare fostele platforme Ventilatorul, Griro, Helitube, iar pentru terenul Aversa şi Titan Mar se lucrează la obţinerea avizelor. 

CITEŞTE ŞI Maggie Kitshoff, Prime Kapital: La banii pe care clienţii îi dau pe apartamente, ar trebui să aibă pretenţii mai mari

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...