Tatiana Niculescu Bran: S-au luat măsuri pentru ca delegaţia României la Bruxelles să fie în deplină securitate

Autorităţile belgiene au dat asigurări că s-au luat toate măsurile pentru ca delegaţia care îl însoţeşte pe preşedintele Klaus Iohannis în vizita oficială de la Bruxelles să fie în siguranţă, a declarat, joi, presei, purtătorul de cuvânt al şefului statului, Tatiana Niculescu Bran, citată de Agerpres. Precizarea vine în contextul operaţiunii antiteroriste derulate joi seară de poliţia din Belgia, în urma căreia un grup terorist a fost neutralizat.
Economica.net - J, 15 ian. 2015, 20:58
Tatiana Niculescu Bran: S-au luat măsuri pentru ca delegaţia României la Bruxelles să fie în deplină securitate

„Autorităţile belgiene ne-au asigurat că s-au luat toate măsurile pentru ca delegaţia României să fie în deplină securitate. Ei cooperează cu SPP care ne însoţeşte”, a precizat aceasta.

Poliţia belgiană a desfăşurat joi o vastă operaţiune împotriva unui grup compus din persoane revenite din Siria şi care se pregăteau să comită „un atac terorist de anvergură”, doi jihadişti fiind ucişi în cursul acţiunii forţelor de ordine, a anunţat parchetul federal, citat de Reuters, DPA şi AFP.

„În jur de zece percheziţii au avut loc la Verviers”, în estul Belgiei, unde au fost ucişi cei doi jihadişti, dar şi la Bruxelles şi la periferia sa, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă procurorul Eric Van der Sijpt. Potrivit Le Soir, sunt în curs operaţiuni în centrul Bruxellesului, dar şi în comunele Vilvorde, Zaventem, Schaerbeek şi Molenbeek-Saint-Jean din regiunea capitalei.

Această „celulă operaţională era compusă din circa zece persoane, dintre care unele reveneau din Siria”, a precizat un alt procuror, Thierry Werts. „Erau pe punctul de a comite atentate de anvergură şi de manieră iminentă”, a adăugat el.

Preşedintele Klaus Iohannis efectuează joi şi vineri o vizită oficială la Bruxelles, în program figurând întâlniri cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, dar şi cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Te-ar mai putea interesa și
SUA revizuiesc calendarul livrărilor pentru a elibera mai multe sisteme Patriot pentru Ucraina
SUA revizuiesc calendarul livrărilor pentru a elibera mai multe sisteme Patriot pentru Ucraina
Administraţia preşedintelui Donald Trump revizuieşte calendarul transferului sistemelor de apărare antiaeriană Patriot, astfel încât Germania să poată transfera rapid două sisteme către......
Therme poate începe să vândă energia electrică pe care o produce în nordul Bucureștiului. Își ia licență
Therme poate începe să vândă energia electrică pe care o produce în nordul Bucureștiului. Își ia licență
Firma care operează complexul de wellness Therme din nordul Bucureștiului urmează să primească licența de exploatare ...
FMI atenționează că riscurile legate de tensiunile comerciale continuă să afecteze perspectivele economiei mondiale, iar incertitudinile rămân ridicate
FMI atenționează că riscurile legate de tensiunile comerciale continuă să afecteze perspectivele economiei mondiale, ...
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a avertizat, vineri, că riscurile legate de tensiunile comerciale continuă să afecteze ...
Taxele vamale anunțate de Trump determină producătorii greci de ulei de măsline să caute clienți pe alte piețe
Taxele vamale anunțate de Trump determină producătorii greci de ulei de măsline să caute clienți pe alte piețe
Tarifele vamale de 30% asupra produselor europene, anunţate de preşedintele american Donald Trump, au stârnit fiori în ...