Gavrilescu: Nicio taxă de timbru, în perioada următoare. Când va apărea va fi pe principiul „poluatorul plăteşte”

Nicio taxă de timbru nu va fi lansată în perioada următoare, dar în momentul în care vom ieşi cu o formulă aceasta trebuie să fie realistă, pe principiul 'poluatorul plăteşte', a declarat, joi, ministrul Mediului Graţiela Gavrilescu, în conferinţa de lansare a Programului 'Rabla'.
Economica.net - joi, 15 mart. 2018, 10:38
Gavrilescu: Nicio taxă de timbru, în perioada următoare. Când va apărea va fi pe principiul

‘Vreau să precizez că nu este vorba despre nicio taxă de timbru care ar putea să fie lansată în perioada următoare. Nu facem niciodată promisiuni sau lansăm în spaţiul public lucruri care să nu fie adevărate şi lucruri care să nu fie fundamentate. Vă rog să luaţi de bun numai ceea ce că comunic eu şi cred că v-aţi obişnuit că sunt om extrem de corect şi nu vorbesc niciodată din ceea ce mi se spune şi din ceea ce văd, ci din ceea ce scrie la lege’, a spus Gavrilescu.

Oficialul a adăugat că variantele vehiculate în mass-media cu privire la cuantumul unei eventuale taxe auto sunt neadevărate.

‘Ceea ce s-a vehiculat ieri (miercuri 14 martie 2018, n.r.) în anumite zone mass-media nu sunt lucruri adevărate. Niciuna dintre valorile respective nu este adevărată. Nici măcar nu ne-am gândit la ele, pentru că deocamdată eu spun că mai bine să nu ne grăbim, ci să facem lucrurile încet şi sigur, pe un număr mare de ani, astfel încât să putem să avem grijă de sănătatea populaţiei şi mediul să nu fie poluat. Ca atare, grupul de lucru încă nu şi-a finalizat punctul de vedere pentru că înseamnă multe studii pe care noi, toţi cei implicaţi în grupul de lucru, trebuie să le facem. În acelaşi timp, dorim ca fundamentarea unei valori să fie făcută în baza unei formule de calcul din care cetăţeanul să înţeleagă ceva, nu să fie o formulă de calcul din care nici măcar matematicienii să nu înţeleagă. Transmit tuturor românilor că nu este vorba despre niciun fel de taxă de mediu, de poluare sau cum s-o mai numi ea, în perioada următoare şi nicidecum despre valorile care s-au vehiculat. Sunt pur şi simplu speculaţii. Nu avem termen limită, pentru că ne dorim foarte mult ca, în momentul în care ieşim cu o formulă, aceea să fie o formulă realistă, care să fie comparativă cu ceea ce se întâmplă în alte ţări membre ale Uniunii Europene şi să fie o formulă din care să reiasă clar că va plăti cel care poluează. De asemenea, vom ţine cont de toţi factorii de poluare’, a explicat ministrul Mediului.

Recent, în spaţiul public a apărut informaţia conform căreia Ministerul Mediului pregăteşte introducerea unei taxe auto începând din această vară, fiind înaintate variante de taxare cuprinse între 50 şi 3.000 de euro.

La finele lunii ianuarie din acest an, ministrul de resort, Graţiela Gavrilescu, declara că un proiect privind înlocuirea timbrului de mediu nu este încă finalizat, dar că nu are în vedere o nouă penalitate sau o nouă taxă de înmatriculare pentru cei care vor să-şi cumpere o maşină second hand, ci doar ‘să respirăm un aer mai curat’.

‘Anul acesta, mi-am propus ca bugetul AFM (Administraţia Fondului pentru Mediu, n.r.) să fie adoptat la finele lunii februarie – începutul lunii martie. Prin bugetarea din Fondul de Mediu vom avea fonduri pentru sistemele de instalaţii privind gestionarea deşeurilor. Cât priveşte timbrul de mediu, spun că, decât să ne grăbim să facem lucruri nu tocmai benefice, mai bine lucrăm cu paşi mai înceţi. Proiectul nu este încă finalizat. Nu ne dorim să punem o nouă penalitate sau o nouă taxă de înmatriculare pentru cei care vor să-şi cumpere o maşină second hand. Ne dorim doar să respirăm un aer mai curat. Vrem să facem o proiect responsabil pentru generaţiile viitoare’, a afirmat Gavrilescu.

Anul trecut, preşedintele AFM, Cornel Brezuică, declara, la rândul său, pentru AGERPRES, că Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM) va realiza un inventar al emisiilor de CO2 generate de autovehiculele înmatriculate în anul 2017, raportat la parcul auto existent la 31 decembrie 2016, iar Grupul de lucru constituit la nivelul Ministerului Mediului va face o evaluare a impactului asupra mediului.

În acest context, şeful AFM a mai afirmat că în grupul de lucru constituit la nivelul Ministerului Mediului pentru stabilirea taxei auto au fost identificate două variante de aplicare a acesteia, fie taxarea o singură dată pe toată durata de viaţă a autovehiculului, fie o dată pe an, în funcţie de nivelul de poluare pentru tipul respectiv de autovehicul.

Taxa auto pentru autovehicule la prima înmatriculare a fost introdusă pentru prima dată la 1 ianuarie 2007, imediat după aderarea României la Uniunea Europeană. La acea vreme, taxa de primă înmatriculare se calcula în funcţie de trei variabile: vechimea maşinii, tipul de catalizator (euro) şi capacitatea cilindrică a maşinii.

Pe 19 februarie 2009, taxa de poluare auto a fost modificată, iar Guvernul a scăzut valoarea acesteia cu o treime. De la 1 ianuarie 2012, taxa auto a devenit obligatorie atât la reînmatricularea maşinilor înregistrate în România înainte de 1 ianuarie 2007, cât şi pentru cei care aduceau maşini din Vest. Începând cu 30 ianuarie 2012, taxa este suspendată până la 31 decembrie 2012, iar persoanele care plătiseră deja urmau să primească banii înapoi.

Din 15 martie 2013 intră în vigoare timbrul de mediu pentru autovehicule, iar din acel moment taxa auto este calculată exclusiv pe baza emisiilor de CO2, înscrise în cartea de identitate a maşinii.

Timbrul de mediu pentru autovehicule face parte din cele 102 taxe nefiscale care au fost eliminate de la 1 februarie 2017.

Te-ar mai putea interesa și
Banca Mondială: Țările sărace au plătit în 2023 suma record de 1.400 de miliarde de dolari în contul datoriilor externe
Banca Mondială: Țările sărace au plătit în 2023 suma record de 1.400 de miliarde de dolari în contul datoriilor externe
Ţările în curs de dezvoltare au plătit anul trecut o sumă record de 1.400 de miliarde de dolari pentru serviciul datoriei externe, din cauza dobânzilor foarte mari, arată un raport publicat......
ONRC: 104.702 persoane fizice și juridice au fost înmatriculate în primele zece luni din 2024, în scădere cu peste 15% față de aceeași periadă din 2023
ONRC: 104.702 persoane fizice și juridice au fost înmatriculate în primele zece luni din 2024, în scădere cu peste 15% ...
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a scăzut, în primele zece luni din 2024, cu 15,64%, comparativ ...
Decizia CCR de validare a rezultatelor turului I al alegerilor prezidențiale a fost publicată în Monitorul Oficial
Decizia CCR de validare a rezultatelor turului I al alegerilor prezidențiale a fost publicată în Monitorul Oficial
Hotărârea Curţii Constituţionale privind validarea rezultatului primului tur al alegerilor prezidenţiale din data de ...
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea a zece farmacii aparținând Tinos Farm de către companua Mini-Farm
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea a zece farmacii aparținând Tinos Farm de către companua Mini-Farm
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Mini-Farm S.R.L. intenționează să preia 10 farmacii aparținând ...