Taxa de acces cu maşina în oraş, avută în vedere şi în Germania. Au apărut disputele

De câteva zile, germanii se împart în pro şi contra taxei rutiere de acces în oraşele mari, City Maut, propusă de miniştrii transporturilor din Baden-Württemberg şi Turingia, scrie Deutsche Welle.
Economica.net - sâm, 06 oct. 2012, 07:48
Taxa de acces cu maşina în oraş, avută în vedere şi în Germania. Au apărut disputele

Banii obţinuţi din aceste taxe ar servi proiectelor de infrastructură şi extinderii reţelelor de transport în comun, spun susţinătorii ideii. După modelul adoptat în alte câteva ţări europene, şoferii n-ar mai putea intra cu maşina în oraşele mari dinGermania, fără să plătească o taxa, care s-ar ridica la aproximativ 6,10 euro.

Numai că proiectul celor doi miniştri de resort din landurile Baden-Württemberg şi Turingia, ecologistul Winfried Hermann şi creştin-democratul Christian Carius, nu s-a prea bucurat de susţinere, nici din partea altor politicieni şi cu atât mai puţin din partea deţinătorilor de autoturisme.

Omologul lor din Schleswig-Holstein, Jörg Bode (FDP), consideră că„Şoferul nu poate să devină duşmanul numărul unu al oraşului, având în vedere impozitele mari pe care este obligat oricum să le achite”. Ministrul de interne al Bavariei, Joachim Herrmann (CSU), a vorbit despre „un monstru birocratic, menit să jecmănească şoferii”.

Londra,Stockholm,Oslo

Reprezentanţii Automobil Clubului German, ADAC, cred că lipsa de transparenţă ar fi de fapt problema cea mai mare a unui astfel de proiect. Cine ar beneficia concret de aceste sume? Ulrich Klaus Becker, vicepreşedintele organizaţiei, dă ca exemplu taxa pentru tiruri, care a adus bugetului de stat miliarde în plus, fără însă ca infrastructura rutieră să beneficieze de fonduri suplimentare.

Mulţi locuitori ai Berlinului cred că politicienii vor să-şi rezolve problemele de infrastructură pe umerii proprietarilor de autoturisme. Landurilor le lipsesc milioane de euro pentru infrastructură, a subliniat în context ministrul federal al Transporturilor, Peter Ramsauer (CSU), optând la rândul său pentru introducerea, pe termen lung, a unei astfel de taxe la intrarea în oraşele mari, pentru toate autoturismele.

Winfried Hermann, cel care a propus introducerea City Maut înGermania, argumentează şi că taxa ar fluidiza traficul, în centrele aglomerate ale marilor oraşe. Traficul intens nu e însă o problemă în Berlin, având în vedere că locuitorii celui mai mare oraş din Germania deţin cele mai puţine maşini pe cap de locuitor, din ţară. În timp ce în Bonn, de pildă, au fost înregistrate, în 2010, 488 de autoturisme la fiecare 1000 de locuitori, berlinezii deţin numai 319 autoturisme la 1000 de locuitori.

Londra a introdus aşa-numita taxă pe aglomeraţie (London Congestion Charge) în 2003. Pentru a avea acces la centrul oraşului cu maşina, şoferii trebuie să plătească 10 lire sterline. Aceeaşi taxă costă în Stockholm echivalentul a 7 euro. Astfel de măsuri au fost luate şi de primăriile din Oslo,Bergen,Edinburgh, Milano, sau Roma.

 

Te-ar mai putea interesa și
Radu Constantin (Hidroelectrica), despre liberalizarea pieței de energie: Vă asigur că Hidroelectrica va avea în continuare o ofertă extrem de competitivă pe această piaţă de furnizare
Radu Constantin (Hidroelectrica), despre liberalizarea pieței de energie: Vă asigur că Hidroelectrica va avea în continuare ...
Hidroelectrica va avea şi după 1 aprilie 2025 o ofertă extrem de competitivă pe piaţa de furnizare, adresată atât clienţilor casnici, cât şi mediului de business, a declarat, joi, Radu......
Giganții IT raportează rezultate bune, dar investitorii nu sunt mulțumiți
Giganții IT raportează rezultate bune, dar investitorii nu sunt mulțumiți
Sezonul raportărilor financiare din SUA se apropie de sfârșit și s-a dovedit a fi unul bun pentru majoritatea companiilor ...
Benzina și motorina se scumpesc semnificativ de la 1 ianuarie 2025, din cauza creșterii accizei. CALCULE
Benzina și motorina se scumpesc semnificativ de la 1 ianuarie 2025, din cauza creșterii accizei. CALCULE
Noile accize la carburanți care vor fi aplicate de la 1 ianuarie 2025 vor conduce la o creștere a prețurilor plătite ...
Investiții din fonduri nerambursabile de 110,4 milioane de euro în parcuri fotovoltaice. AFIR a selectat 581 de proiecte
Investiții din fonduri nerambursabile de 110,4 milioane de euro în parcuri fotovoltaice. AFIR a selectat 581 de proiecte
AFIR va acorda 110,4 milioane de euro, fonduri nerambursabile, pentru 581 de proiecte de investiții în energie regenerabilă ...