Taxa de cogenerare scade cu aproape jumătate, de azi

Taxa pentru energia electrică şi termică produse în cogenerare va fi redusă, începând de marţi, 1 iulie, cu aproape 46%, la 0,00996 lei pe kWh, potrivit unui ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), informează Mediafax.
Economica.net - lun, 30 iun. 2014, 17:35
Taxa de cogenerare scade cu aproape jumătate, de azi

„Se aprobă contribuţia pentru cogenerarea de înaltă eficienţă la o valoare de 0,0096 lei/kWh, exclusiv TVA”, potrivit ordinului şefului ANRE, Niculae Havrileţ.

Taxa este percepută în baza unei directive europene, cu scopul de a sprijini investiţiile în tehnologiile mult mai eficiente de producere a energiei, şi a fost autorizată de Comisia Europeană în 2010.

Valoarea contribuţiei pentru cogenerare a fost anul trecut de 0,0231 lei/kWh, iar în acest an a fost redusă cu 20,4%, la 0,01838 lei/kWh. Această scădere s-a reflectat în facturile consumatorilor printr-o diminuare de 4 lei a valorii bonusului, de la 21 la 17 lei, scrie Mediafax.

Tot din 1 iulie, exporturile de energie electrică din România vor fi scutite de plata taxei de cogenerare, pentru a stimula vânzarea de energie către alte state.

De această taxă beneficiază 37 de companii. ANRE a propus Guvernului în octombrie anul trecut să reducă spijinul acordat pentru un sfert dintre producătorii energie şi căldură în cogenerare, întrucât a constatat că aceştia au benificiat de un ajutor prea mare.

Te-ar mai putea interesa și
J.T. Grup Oil a cumpărat barja JT Danube Terminal pentru 3 milioane de euro, navă care a aparținut Gazprom
J.T. Grup Oil a cumpărat barja JT Danube Terminal pentru 3 milioane de euro, navă care a aparținut Gazprom
Societatea J.T. Grup Oil S.A. i-a anunțat astăzi pe investitorii de Bursa de Valori București că a finalizat achiziționarea activului ”JT Danube Terminal” în urmă unei investiții totale......
România redevine importator net de gaze. Intră în țară gaze și din Ungaria
România redevine importator net de gaze. Intră în țară gaze și din Ungaria
În premieră în acest sezon rece, fluxul de gaze de la granița dintre România și Ungaria s-a inversat, astfel că acum ...
Comisia Europeană vrea să includă aluminiul în noul pachet de sancțiuni impus Rusiei – surse Reuters
Comisia Europeană vrea să includă aluminiul în noul pachet de sancțiuni impus Rusiei – surse Reuters
Comisia Europeană intenţionează să propună interzicerea importurilor de aluminiu primar rusesc ca parte a celui de-al ...
Trump vrea să înființeze un departament nou, care să se ocupe cu gestionarea banilor rezultații din taxele vamale impuse partenerilor SUA
Trump vrea să înființeze un departament nou, care să se ocupe cu gestionarea banilor rezultații din taxele vamale impuse ...
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat marţi că va crea un nou departament, denumit "Serviciul pentru Venituri ...