Taxa de paragină pentru cei care nu-şi îngrijesc proprietăţile, propusă de primarul Timişoarei

Economica.net
24 10. 2014
nicolae_robu_primar_1_86405000

‘Sunt o mulţime de proprietăţi, clădiri şi terenuri ajunse pe mâna diferitor persoane printr-o manieră mai mult sau mai puţin discutabilă, care sunt lăsate în paragină, sunt pe cale să se prăbuşească sau năpădite de buruieni, fără ca proprietarii nici măcar să le împrejmuiască’, a afirmat Robu.

În momentul de faţă, municipalitatea caută modalitatea ca această taxă să capete aspect legal şi să poată fi aplicată, eventual sub forma unor creanţe fiscale prin care să se poată aplica şi penalităţi. Edilul a menţionat că vrea ca aceste taxe să fie cât mai ridicate, scrie Agerpres.

‘Trebuie să apară creanţe fiscale vizavi de cei care nu sunt în stare să-şi îngrijească proprietăţile. Le-au obţinut aşa cum le-au obţinut şi sper ca într-o bună zi instituţiile statului să facă aceste clarificări. Dacă nu sunt în stare să pună în valoare aceste proprietăţi, să plătească, astfel încât să fie responsabilizaţi. Dacă ne limităm la amenzi, acestea sunt mici, atacate în instanţe. Doresc să generăm creanţe fiscale care vin cu majorări, cu penalităţi şi cu titluri executorii pentru a acoperi datoria pe care o au faţă de bugetul local. Toate apelurile pe care le-am lansat s-au dovedit fără efect. Continuă degradarea acestor proprietăţi, care par a fi ale nimănui’, spune primarul.

În Timişoara sunt foarte multe imobile cu valoare de patrimoniu care au ajuns în stare de ruină, unele devenind adăposturi pentru oamenii străzii şi persoane care practică prostituţia.