Taxă pe vacanţele efectuate în străinătate: Alianţa pentru Turism dezaprobă propunerea FPTR. Burcea, ANAT – Mentalitate comunistă a unor hotelieri din România

Alianţa pentru Turism (APT), platformă care reuneşte 24 de organizaţii profesionale, patronale şi asociative din domeniul turismului, dezaprobă ferm propunerea formulată de o federaţie patronală din acest domeniu cu privire la introducerea unei taxe pe vacanţele efectuate în străinătate de către cetăţenii români.
AGERPRES - mie, 27 sept. 2023, 12:57
Taxă pe vacanţele efectuate în străinătate: Alianţa pentru Turism dezaprobă propunerea FPTR. Burcea, ANAT - Mentalitate comunistă a unor hotelieri din România

„Astăzi, de Ziua Mondială a Turismului, un domeniu clădit pe încredere şi libertatea de călătorie, considerăm că soluţiile pentru dezvoltarea turismului românesc rezidă în creşterea calităţii serviciilor oferite, dezvoltarea infrastructurii şi mai ales investiţia în promovarea imaginii.Conform datelor statistice, turismul a adus în 2019, înainte de pandemie, aproximativ 9 miliarde de euro la PIB-ul României, procent care poate şi trebuie să crească dacă premisele de mai sus sunt îndeplinite. Legislaţia învechită şi care nu mai ţine cont de realităţile digitale în care trăim, practica turismului la negru sau la gri, lipsa unei Organizaţii Naţionale de Management al Destinaţiei care să poată dezvolta proiecte multianuale cu bugete clare, independente de mişcările politice sunt tot atâtea elemente care pun piedică dezvoltării turismului românesc”, se arată într-un comunicat transmis miercuri de organizaţia menţionată.

Potrivit sursei citate, unitatea industriei turismului este un factor cheie pentru coeziunea propunerilor şi acţiunilor de promovare şi dezvoltare a turismului.

În tot acest context, asocierea tuturor organizaţiilor care activează în turism cu propunerea unei singure federaţii este injustă şi nu corespunde realităţii.

„Alianţa pentru Turism va continua munca şi dialogul cu autorităţile pentru ca turismul să devină cu adevărat o prioritate naţională”, se menţionează în comunicatul APT.

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a transmis, marţi, într-un comunicat de presă postat pe pagina oficială de Facebook a organizaţiei, că taxa de promovare turistică percepută cetăţenilor români care călătoresc în străinătate ar urma să fie colectată de agenţiile de turism, platformele de rezervări şi alţi intermediari similari, fiind ulterior virată în contul OMD-ului naţional, într-un mod similar cu colectarea taxei speciale de promovare, cunoscută sub titulatura de „taxă de staţiune” sau „city tax”.

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a transmis, marţi, într-un comunicat de presă postat pe pagina oficială de Facebook a organizaţiei, că taxa de promovare turistică percepută cetăţenilor români care călătoresc în străinătate ar urma să fie colectată de agenţiile de turism, platformele de rezervări şi alţi intermediari similari, fiind ulterior virată în contul OMD-ului naţional, într-un mod similar cu colectarea taxei speciale de promovare, cunoscută sub titulatura de „taxă de staţiune” sau „city tax”.

În replică, prim-vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Alin Burcea, a declarat că propunerea FPTR de a impune o taxă asupra turiştilor români care călătoresc în afara ţării, sub pretextul promovării României, este „absurdă” şi are ca model turistic Coreea de Nord, Afganistan sau România comunistă.

„Ca om de turism cu experienţă de peste 35 de ani iau act cu surprindere şi indignare de propunerea absurdă a Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (…) de a impune o taxă asupra turiştilor români care călătoresc în afara ţării, taxă sugerată sub pretextul promovării României. Această idee este complet nejustificată şi anticoncurenţială. Mentalitatea comunistă a unor hotelieri din România, care se concentrează exclusiv pe creşterea preţurilor, şi nu pe îmbunătăţirea calităţii serviciilor, reprezintă o insultă la adresa industriei turismului şi a turiştilor români. Aceşti hotelieri par să dorească să închidă turiştii români în ţară, forţându-i să se cazeze în hoteluri scumpe şi neîngrijite. Este inacceptabil să se sugereze că acesta ar fi modelul de dezvoltare pentru turismul românesc”, a precizat Burcea, într-un comunicat transmis marţi AGERPRES.

Totodată, Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR) a anunţat, miercuri, că se disociază ferm de propunerea Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), de impunere a unei taxe de promovare a turismului din România, pentru turiştii români care călătoresc în afara ţării noastre.

„Nu am făcut parte din nici un grup de discuţii sau întâlniri pe aceasta temă şi nu susţinem, în nici o variantă, o asemenea propunere. FPIOR reprezintă mii de operatori Horeca din 18 judeţe ale României – destinaţii turistice româneşti şi susţine şi promovează interesele industriei ospitalităţii din România – dar libera circulaţie a cetăţenilor români este un drept fundamental si care nu poate fi „amendat” sau sancţionat. Destinaţiile de vacantă româneşti trebuie să concureze între ele în preferinţele românilor şi se află în mod liber şi necondiţionat în concurenţă cu destinaţiile externe. Nu putem sancţiona turistul român pentru că alege Turcia sau Grecia, în timp ce autorităţile locale şi centrale şi chiar şi unii dintre operatorii privaţi nu reuşesc să coaguleze strategii de dezvoltare şi promovare a turismului în destinaţiile româneşti şi – mai grav, o strategie la nivel naţional”, a spus Valentin Şoneriu, preşedintele FPIOR.

La rândul său, Corina Martin, secretar general al FPIOR a subliniat că turistul român nu trebuie sancţionat pentru ineficienţa statului de a atrage turişti în ţara noastră.

„Inadmisibil, să ne gândim să sancţionăm turistul roman pentru ineficienţa statului de a atrage turişti în România. Ne opunem categoric unei asemenea propuneri!”, a adăugat Corina Martin.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...