Taxa pentru cogenerare din facturile la electricitate a scăzut cu 20% de la 1 ianuarie

Contribuţia pentru cogenerarea de înaltă eficienţă a scăzut cu 20% de la 1 ianuarie, ajungând la 18,3 lei pe MWh, au declarat, miercuri, pentru AGERPRES, reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Potrivit acestora, până în prezent, valoarea contribuţiei era de 23,1 lei pe MWh.
Economica.net - mie, 08 ian. 2014, 13:15
Taxa pentru cogenerare din facturile la electricitate a scăzut cu 20% de la 1 ianuarie

Contribuţia pentru cogenerarea de înaltă eficienţă a fost introdusă la 1 aprilie 2011, este plătită de toţi consumatorii de energie şi este evidenţiată separat pe factura de electricitate. Banii astfel obţinuţi sunt primiţi drept bonus de către producătorii de energie în cogenerare (energie electrică şi termică simultan) care au o eficienţă de peste 70% a instalaţiilor, pentru a stimula investiţiile în modernizarea echipamentelor.

Pentru fiecare kWh consumat, un utilizator plătea până acum 0,0231 lei, iar, de la 1 ianuarie, acelaşi consumator plăteşte 0,0183 lei, fără TVA. Astfel, la un consum mediu lunar de 100 de kWh pe gospodărie, fiecare consumator plăteşte aproximativ 1,8 lei pe lună.

În luna aprilie, vicepreşedintele ANRE, Emil Calotă, declara că instituţia pe care o reprezintă analizează dacă acordarea acestor bonusuri este justificată în funcţie de costurile de producţie ale fiecărei centrale.

‘Vom analiza în ce situaţii este vorba de supracompensare, iar pentru acei producători bonusul va fi redus. Efectele vor putea fi resimţite de la 1 ianuarie 2014, iar factura finală ar putea să scadă’, a spus vicepreşedintele ANRE.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...