Taxa pentru pescuit va fi anulată în Delta Dunării

Taxa impusă de fosta conducere a Consiliului Judeţean (CJ) pescarilor din Delta Dunării va fi anulată, susţine viitorul preşedinte al instituţiei, deputatul PSD Horia Teodorescu.
Economica.net - mie, 13 iun. 2012, 14:13
Taxa pentru pescuit va fi anulată în Delta Dunării

‘Vreau să anulăm taxa de pescuit şi să reintroducem pescuitul familial. Sper să reuşim să introducem în şedinţa de săptămâna viitoare a CJ anularea taxei de pescuit’, a declarat  deputatul PSD Horia Teodorescu.

Acesta a mai spus că doreşte disciplină în Delta Dunării, să vină în sprijinul populaţiei din localităţile Rezervaţiei, dar şi al ecosistemelor zonei, scrie Agerpres.

‘Chiar ieri (marţi, n.r.) am discutat la Bucureşti despre un master-plan de dezvoltare a Dobrogei. E o idee pe care mi-au dat-o doi senatori, unul din ei fiind Mazăre. Vă promit că lucrurile în Delta Dunării se vor schimba în bine. Toate proiectele de dezvoltare a Deltei întocmite până în prezent vor fi analizate şi în jumătate de an vom creiona o direcţie pentru Delta Dunării’, a menţionat deputatul PSD Horia Teodorescu.

În opinia sa, viitorul guvernator al Rezervaţiei trebuie să fie o persoană dedicată Deltei şi nu neapărat un politician.

‘În maximum două săptămâni probabil vom avea un nou guvernator al Rezervaţiei şi nu ascund faptul că există o mică presiune pe acest subiect’, a afirmat parlamentarul tulcean.

În ceea ce priveşte negocierea pentru formarea majorităţii în Consiliul local al municipiului Tulcea, unde PDL şi USL au câte nouă mandate, preşedintele organizaţiei judeţene a PSD a afirmat că nu exclude colaborarea cu niciun partid, aceeaşi situaţie aplicându-se şi în cazul celorlalte consilii locale din judeţ unde reprezentanţii USL nu au obţinut majoritatea voturilor alegătorilor.

Potrivit sursei, în campania electorală pentru alegerile locale s-a cheltuit suma de 43.700 de lei.

Taxa pentru pescarii din Delta Dunării, în sumă de 2.500 de lei, a fost votată în urmă cu aproape un an de consilierii judeţeni tulceni, cuantumul acesteia reducându-se la jumătate pe parcursul anului trecut. Decizia CJ de la acea vreme a iscat nemulţumiri în rândul pescarilor.

Te-ar mai putea interesa și
Ford Mustang Mach-E a trecut printr-o actualizare solicitată de clienți
Ford Mustang Mach-E a trecut printr-o actualizare solicitată de clienți
Ford a anunțat o serie de îmbunătățiri pentru Mustang Mach-E 2025, adăugând echipamente solicitate de clienți. ...
După 10 ani în eMAG, Andrei Popescu deschide un restaurant în București: ”Cu mai puține ședințe și mult mai multă aromă”
După 10 ani în eMAG, Andrei Popescu deschide un restaurant în București: ”Cu mai puține ședințe și mult mai multă aromă”
Andrei Popescu, fost director general al Freshful by eMAG, hipermarket online deținut de gigantul e-commerce eMAG, și-a ...
Calitatea rețelelor Orange, Vodafone și Telekom din România, mult sub cea a filialelor europene din același grup – raport
Calitatea rețelelor Orange, Vodafone și Telekom din România, mult sub cea a filialelor europene din același grup – ...
Filialele din România ale marilor grupuri europene de telecomunicații — Orange, Vodafone și Deutsche Telekom — se ...
Israelul plănuiește să rămână pe termen lung în teritoriile ocupate de armata sa în Gaza, Liban și Siria
Israelul plănuiește să rămână pe termen lung în teritoriile ocupate de armata sa în Gaza, Liban și Siria
Israelul intenţionează să păstreze sub control militar permanent toate teritoriile pe care le-a capturat în Fâşia ...