OUG referitoare la regenerabile a fost publicată în Monitorul Oficial. Prevederea cu posibilitatea taxării prosumatorilor a rămas în lege, deși Guvernul se jură că nu vrea să pună taxa
În Monitorul Oficial de azi, 6 decembrie, a fost publicată “Ordonanța de urgență pentru completarea cadrului legal de promovare a utilizării energiei din surse regenerabile, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative”. Prevederea referitoare la posibilitatea taxării prosumatorilor a rămas.
Iată articolul din OUG publicată în Monitor:
(3) Autoritățile administrației publice centrale și ANRE pot aplica taxe și tarife nediscriminatorii și proporționale prosumatorilor de energie din surse regenerabile, în legătură cu energia electrică din surse regenerabile autoprodusă de aceștia care rămâne în spațiile lor în unul sau mai multe din următoarele cazuri:
a) dacă energia electrică din surse regenerabile autoprodusă este sprijinită efectiv prin intermediul unor scheme de sprijin, numai în măsura în care nu sunt subminate viabilitatea economică a proiectului și efectul de stimulare a unui astfel de sprijin;
b) de la data de 1 decembrie 2026, dacă puterea instalată în centralele electrice ale prosumatorilor depășește 8% din puterea totală instalată în capacitățile de producție de energie electrică la nivel național și dacă se demonstrează, prin intermediul unei analize cost-beneficiu, efectuată de ANRE printr-un process deschis, transparent și participativ, că dispoziția prevăzută la alin. (3) lit. b) fie a avut drept rezultat o sarcină disproporționată semnificativă pentru sustenabilitatea financiară pe termen lung a sistemului electric, fie creează un stimulent care depășește ceea ce este necesar în mod obiectiv pentru a obține o utilizare rentabilă a energiei din surse regenerabile, precum și că o astfel de sarcină sau un astfel de stimulent nu ar putea fi minimizat prin întreprinderea altor acțiuni rezonabile; sau
c) dacă energia electrică din surse regenerabile autoprodusă este produsă în instalații cu o putere totală instalată de energie electrică de peste 30 kW.
Diferența notabilă față de forma inițială este: “pot aplica”, în loc de “aplică”. O formulare similară este și în directiva europeană, dar fostul ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu, a scris pe pagina sa de facebook că România ar fi putut să nu menționeze posibilitatea introducerii taxării în lege. Iată un extras din ce a scris Nicolescu:
„O directiva europeana trebuie inteleasa si nu transpusa “copy&paste”. O directiva inseamna niste linii directoare ce trebuie urmarite, intr-un act normativ national, in doua sau in noua.
Art. 21 (3) din directiva 2001/2018 trebuie inteles ca o directie restrictiva pentru cei care ar putea avea vreodata ideea taxarii, limitand taxarea la maxim trei situatii. Legiuitorul european zice, de fapt, daca cumva va vine idea taxarii vreodata, doar intr-una din aceste conditii puteti.Conformarea statelor membre se face fie ignorand articolul art.21 (3) adica nefacand nimic, fie introducand taxe pentru cele trei categorii, fara a exista vreo obligatie sau un termen de realizare a acestui lucru. Poti taxa o categorie, poti taxa doua, poti taxa trei sau niciuna. Esti compatibil in oricare dintre cele patru situatii.
Textul articolului 21 (3) nu e recomandat de tehnica legislativa a UE sa fie introdus intr-o lege nationala facand “copy & paste” din directiva.
Sa vorbesti de taxe fara a le anunta cunatumul in acest moment reprezinta o imensa greseala, chiar daca spui ca nu introduci taxa de astazi. Orice entitate care investeste are nevoie de un plan al afacerii.
Este imoral pentru toti cei care au investit in proiecte intre 30 kw si 400 kw, in special IMM-uri. Este descurajator pentru toti cei care intentioneaza sa investeasca in proiecte de fotovoltaice care sunt facute pe un orizont de 25 de ani.
Practic, autoritatile se impusca singure in picior in cel mai riscant moment pentru sectorul energetic romanesc din punct de vedere al disponibilului de capacitate.
Prosumatorii sunt cel mai dinamic sector din energie. Oamenii si IMM-urile au investit din banii lor peste 250 milioane de euro in sectorul energetic romanesc, instaland peste 250 MW in ultimii doi ani. Foarte multa capacitate instalata este intre 30 kw si 400 kw. Ce face statul? In loc sa se bucure, sa ii respecte, sa ii ajute cu liniile de distributie si conectarea proiectelor, ii ameninta cu taxe fara a preciza cuantumul lor.Profund gresit „
O OUG cu cântec
Am relatat în premieră despre această prevedere, când era la stadiul de proiect, trecut prin Guvern, dar încă OUG nu fusese publicată, vineri. După un scandal politic care a căpătat veleități de show (liderul AUR l-a căutat pe ministrul Enegiei pe la uși pentru explicații, filmându-se tot timpul, după ce a intrat neautorizat în sediul Ministerului), ministrul Virgil Popescu a spus că de fapt nu se dorește nicio taxă, iar textul – despre care a insistat să avem răbdare să-l vedem publicat – este transpunerea unei directive europene, RED 2. S-a ajuns însă să se vorbească despre „taxa pe soare”.
“Trebuie să se știe foarte clar, toți românii care își monteaza panouri fotovoltaice nu vor plăti nicio taxă pentru energia produsă și consumată. Nu vorbim despre nicio taxă. Există posibilitiatea, în anumite condiții, ca atunci când, de exemplu, numărul prosumatorilor este foarte mare și ajunge la 8 la sută din capacitatea instalată a sistemului energetic national, în baza unui studiu pe care Autoritatea de Reglemetare îl va face la data aceea – e foarte puțin probabil să ajungem la acest procent – începand din data de 1 decembrie 2026, atunci guvernul poate introduce o taxă. Dar scrie foarte clar “poate introduce”. Nu va exista o taxă mâine, sau anul viitor, sau peste trei ani, sau peste patru ani. Nimeni nu își dorește să pună o astfel de taxă în România”, a spus Virgil Popescu, în conferință de presă.
Ministrul a spus că informația a apărut într-o formă draft al OUG-ului, dar, întrebat fiind dacă formularea va fi scosă din textul final al OUG care va apărea în Monitor, el a spus că nu, pentru că este vorba despre o directivă pe care oricum România a întârziat să o transpună și a repetat că nu se va introduce o astfel de taxă în România și a subliniat că Ministerul Energiei nu va susţine niciodată introducerea unei astfel de taxe.
„Nu va exista nicio taxă pentru prosumatori, acest lucru este cert. Guvernul Ciucă sprijină prosumatorii. Ordonanţa a fost în dezbatere publică. Nimeni nu-şi doreşte această taxă şi nimeni nu va plăti o astfel de taxă”, a completat ministrul de resort.