Taxare giganţilor internetului – Miniştrii de Finanţe din G7 au ajuns la un acord. Va fi stabilit un nivel minim de taxare pentru companii

Economica.net
18 07. 2019
gafa_66816000

„Miniştrii au căzut de acord că un nivel minim de taxare ar contribui la asigurarea că aceste companii plătesc taxe corecte”, se arată într-un comunicat al preşedinţiei franceze a G7. Un oficial francez care a dorit să îşi păstreze anonimatul a spus că nivelul taxei urmează să fie convenit în viitor.

Ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, a explicat că este pentru prima dată când statele membre G7 s-au pus de acord asupra taxării activităţilor fără prezenţă fizică, în special a activităţilor digitale.

Consensul la care au ajuns miniştrii de Finanţe din G7 dă un impuls negocierilor care au loc în prezent în cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) pentru a se ajunge la un acord internaţional cu privire la taxare giganţilor din domeniul digital.

Tot la reuniunea de la Chantilly, Miniştrii de Finanţe din G7 au căzut de acord că monedele virtuale precum proiectul Libra al reţelei sociale Facebook trebuie să respecte cele mai ridicate standarde de reglementare pentru a garanta că nu sunt utilizate pentru spălarea banilor iar utilizatorii sunt protejaţi.

„Miniştrii au căzut de acord că proiecte precum Libra ar putea afecta suveranitatea monetară şi funcţionarea sistemului monetar internaţional”, se arată în comunicatul preşedinţiei franceze a G7.

Bruno Le Maire a explicat jurnaliştilor că toţi membri G7 şi-au exprimat îngrijorări serioase faţă de proiectul Libra al Facebook. „Sunt reguli care trebuie respectate de toată lumea. Deocamdată acesta nu este cazul Libra”, a apreciat Le Maire.

Reuniunea miniştrilor de Finanţe a fost una pregătitoare pentru summitul şefilor de stat din G7 care va avea loc la finele lunii august la Biarritz.

G7 este o organizaţie a statelor puternic industrializate din care fac parte: Statele Unite (SUA), Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia şi Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord.