Taxarea bogaţilor lumii ar aduce 2,520 miliarde de dolari anual

Mai multe organizaţii internaţionale, printre care ONG-ul Oxfam şi un grup de filantropi milionari, au propus miercuri taxarea celor mai bogaţi oameni de pe planetă, care ar putea să scoată miliarde de persoane din sărăcie şi să vaccineze planeta împotriva COVID-19, informează AFP.
AGERPRES - mie, 19 ian. 2022, 08:45
Taxarea bogaţilor lumii ar aduce 2,520 miliarde de dolari anual

„Pe măsură ce miliarde de oameni se luptă să supravieţuiască în timpul acestei pandemii, averile miliardarilor scapă de sub control. Acest lucru nu poate fi corect”, a declarat într-un comunicat Jenny Ricks, coordonatoarea mişcării activiste Fight Inequality Alliance, una din organizaţiile membre ale grupului care susţine această iniţiativă.

Luni, un raport Oxfam a indicat că cei mai bogaţi zece oameni de pe planetă, inclusiv Jeff Bezos şi Elon Musk, şi-au dublat valoarea patrimoniului la 1,5 trilioane de dolari în cei doi ani de pandemie de COVID-19 ca urmare a creşterii la bursă a companiilor la care sunt acţionari.

Fight Inequality Alliance, ONG-ul Oxfam, Institute for Policy Studies din Washington şi Patriotic Millionaires, o organizaţie de americani bogaţi, participă la apelul lansat miercuri.

Ei propun instituirea unui impozit anual de 2% pentru persoanele cu o avere de peste cinci milioane de dolari, 3% pentru activele de peste 50 de milioane de dolari şi 5% pentru ce depăşeşte un miliard de dolari, ceea ce ar aduce 2,520 miliarde de dolari în fiecare an.

Cu această sumă, 2,3 miliarde de oameni ar fi scoşi din sărăcie şi toţi oamenii de pe planetă ar putea fi vaccinaţi împotriva COVID-19, în condiţiile în care, în prezent, în multe ţări rata vaccinării este extrem de scăzută, în special pe continentul african.

Banii obţinuţi din impozitarea celor mai bogaţi oameni ai planetei ar putea oferi, de asemenea, asigurare universală de sănătate şi protecţie socială celor 3,6 miliarde de persoane care trăiesc în ţări cu venituri mici şi medii.

Aceste propuneri coincid cu tradiţionala reuniune anuală a Forumului Economic Mondial de la Davos (Elveţia) care se desfăşoară online pentru al doilea an consecutiv din cauza variantei Omicron.

Într-o scrisoare deschisă adresată participanţilor la Forum, peste 100 de milionari, inclusiv membri ai Patriotic Millionaires, au afirmat miercuri că sistemul fiscal actual „nu este echitabil”. „Fiecare ţară din lume trebuie să ceară ca cei bogaţi să îşi plătească partea echitabilă”, se arată în scrisoare.”Taxaţi-ne pe noi, bogaţii, şi taxaţi-ne acum”.

Te-ar mai putea interesa și
Elon Musk „a explorat” modalităţi de înlăturare a premierului britanic K. Starmer înaintea următoarelor alegeri – Financial Times
Elon Musk „a explorat” modalităţi de înlăturare a premierului britanic K. Starmer înaintea următoarelor ...
Miliardarul Elon Musk a purtat discuţii private cu aliaţi despre înlăturarea din funcţie a premierului britanic Keir Starmer înaintea următoarelor alegeri generale din Marea Britanie, a......
Finlanda interzice privatizarea furnizării de apă din motive de securitate
Finlanda interzice privatizarea furnizării de apă din motive de securitate
Guvernul finlandez a propus ca municipalităţile să nu aibă voie să vândă către investitori privaţi facilităţile ...
După ce a beneficiat de aprovizionare gratuită cu gaze și curent electric, Transnistria e în fața unui coșmar. Nu are nicio resursă energetică
După ce a beneficiat de aprovizionare gratuită cu gaze și curent electric, Transnistria e în fața unui coșmar. Nu are ...
Locuitorii din Transnistria, regiune separatistă din estul Republicii Moldova, resimt din plin oprirea livrărilor de gaze ...
Investiţiile BERD au atins un nivel record de 16,6 miliarde euro în 2024
Investiţiile BERD au atins un nivel record de 16,6 miliarde euro în 2024
Investiţiile realizate de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) au crescut cu 26% în 2024, până ...