Guvernul pregăteşte o nouă creştere de taxe pentru gazele produse de Petrom şi Romgaz, după cea care se discută acum în Parlament
Impozitul suplimentar pe veniturile din liberalizarea prețului gazelor, care este plătit acum în special de Petrom şi Romgaz, care extrag aproape toată cantitatea de gaze din România, urmează să fie majorat prin ordonanţă de Guvern, potrivit lui Câţu, care a pus pe pagina sa de facebook o parte din document.
Acest impozit este acum de 60% pentru veniturile realizate la prețuri ale gazelor de până la 85 de lei/MWh de gaze și de 80% pentru veniturile din prețuri mai mari de 85 de lei. Dacă ce a prezentat Câţu va fi adoptat de Guvern, tranşele de impozitare vor fi de 75% pentru preţuri de până la 75 de lei/MWh, de 80% pentru veniturile obţinute din preţuri ale gazelor cuprinse între 75 şi 90 de lei, iar cota ar putea creşte din ce se înţelege din imaginea postată de senator.
Este clar că încasările statului vor creşte semnificativ, în dauna producătorilor de gaze, dat fiind că sunt ridicate şi nivelurile de impozitare şi este scăzut şi pragul de la care cea mai mică tranşă se aplică.Noua grilă de taxare ar urma să se aplice de la 1 ianuarie 2019.
Potrivit unui calcul realizat de Profit.ro, impactul asupra costurilor companiilor la actualul preț de 90 de lei/MWh ar fi de 7 lei suplimentari (creștere de 38%, de la 19 lei/MWh cât a încasat în medie din impozitul suplimentar în acest an la 26 de lei/MWh de la 1 ianuarie) pe care statul ar trebui să-i încaseze la fiecare MWh.
Această creştere a taxării urmează să fie însoţită de o alta, care se dicută acum în parlament. Impozitul de mai sus nu se va mai calcula în funcție de prețurile la care gazele sunt efectiv vândute, ci in funcție de prețurile de la Central European Gas Hub (CEGH) din Austria, ca în cazul redevențelor, care se plătesc la acest preţ după o decizia a autorităţilor române luată în primăvară. Or, acest preţ este mai mare decât cel la care Petrom şi Romgaz vând efectiv gazul pe piaţa românească.
Detalii despre modificarea dorită de parlamentari, aici: