Taxele ridicate pe jocurile de noroc încep să-și facă efectul. Operatorii au început retragerile din România

La începutul lunii octombrie 2023, Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență care a reglementat agresiv taxele și garanțiile pentru operatorii jocurilor de noroc. Această măsură pare să-și facă efectul pe piața românească pentru că unii operatori încep să se retragă din offline sau chiar în totalitate.
Ion Dobreanu - J, 29 feb. 2024, 09:52
Taxele ridicate pe jocurile de noroc încep să-și facă efectul. Operatorii au început retragerile din România

“Guvernul a aprobat o ordonanță de urgenţă prin care se stabilesc niveluri mai ridicate pentru taxele aferente licenței de organizare și de exploatare a jocurilor de noroc, care se plătesc anual, precum și a taxelor speciale și a garanţiilor”, declara Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului în urma ședinței.

Organizatorii de jocuri de noroc licențiați au ajuns așadar să cotizeze la stat 200.000 euro pentru pariurile în cotă fixă, 100.000 euro anual pentru pariurile în contrapartidă, 200.000 euro anual pentru jocurile loto, 100 euro pentru fiecare aparat anual – videoloterie, 50.000 euro anual pentru pariuri mutuale, și câte 4.000 euro anual pentru fiecare masă de joc în cazul cazinourilor. Costurile s-au ridicat și pentru poker la 5.000 euro anual pentru fiecare club, iar în cazurile sloturilor costul a fost etapizat în funcție de anul autorizării slotului – 100 euro/slot în 2023, 300 euro/slot în 2024, și 500 euro/slot din anul 2025 încolo. Pentru jocurile bingo din săli contribuția a devenit 5.000 euro anual, în timp ce jocurile bingo televizate au cea mai ridicată taxă de operare de 500.000 euro în fiecare an.

Majorarea taxelor nu a fost singura măsură care a lovit piața jocurilor de noroc spre finalul anului trecut. Societățile trebuie acum să fie înmatriculate în România pentru a primi dreptul de organizare, iar spațiul publicitar pentru promovarea jocurilor de noroc a fost restricționat drastic.

Toate aceste măsuri au contribuit până acum la închiderea unor site-uri, la început “în mentenanță”, dar momentan se pare permanent indisponibile, de asemenea locații fizice închise – în special cazinouri. Încă avem destule case de pariuri online și cazinouri care operează în România, dar cel puțin pentru operatorii mici și mijlocii, viitorul pare incert.

Guvernul se aștepta ca majorarea taxelor de licențiere și autorizare să aducă un câștig rapid la bugetul de stat, pânâ la 40% până la finalul lui 2024, dar momentan, schimbările mari în piața jocurilor de noroc din România par că abia încep.

Te-ar mai putea interesa și
Cele mai periculoase noduri rutiere din România. Ce spun pasionații de infrastructură despre inaugurarea mult – așteptată pe Autostrada A0
Cele mai periculoase noduri rutiere din România. Ce spun pasionații de infrastructură despre inaugurarea mult – ...
Bucuria celei mai așteptate inaugurări de autostradă din România de anul acesta, respectiv lotul 3 Sud din Autostrada Bucureștiului A0, este umbrită de un amănunt ce poate părea la prima......
ANM: Seceta pedologică moderată şi puternică se menține la porumbul neirigat în mai multe zone din țară, cu efecte asupra producției
ANM: Seceta pedologică moderată şi puternică se menține la porumbul neirigat în mai multe zone din țară, cu efecte ...
Seceta pedologică moderată şi puternică se menţine în cultura porumbului neirigat din regiunile Maramureş, Dobrogea ...
Gigantul Aramco este în căutare de lichidități și vrea să vândă mai multe centrale electrice pe gaz, fiind presat de Guvernul saudit să-și crească plățile către stat – surse Reuters
Gigantul Aramco este în căutare de lichidități și vrea să vândă mai multe centrale electrice pe gaz, fiind presat ...
Gigantul petrolier saudit Aramco dorește să vândă până la cinci centrale electrice pe gaz, au declarat pentru Reuters ...
OPEC+ va crește producția de petrol în luna august cu 548.000 de barili pe zi
OPEC+ va crește producția de petrol în luna august cu 548.000 de barili pe zi
Statele din cartelul OPEC+ au convenit sâmbătă să majoreze producția cu 548.000 de barili pe zi în luna august, accelerând ...