Taxele şi impozitele locale vor fi majorate anul viitor în București cu rata inflației – proiect PMB
Potrivit Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul oricărui impozit sau taxe locale ce constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite cifre în lei, acestea se indexează, anual, până pe 30 aprilie, de consiliile locale, ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior, comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prevede proiectul de act normativ.
Sumele indexate se aprobă prin hotărâre a consiliului local şi se aplică în anul fiscal următor. La nivelul Capitalei, această atribuţie revine Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Conform unei adrese a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, pentru anul 2023 rata inflaţiei este de 10,40%.
Bonificaţia pentru plata cu anticipaţie, până pe 31 martie, a impozitului/taxei pe clădiri, terenuri şi pe mijloace de transport datorate de contribuabili este de până la 10%.