Taximetriştii continuă miercuri protestele. 1.200-1.500 de taxiuri se vor afla în Piaţa Constituţiei

Taximetriştii continuă miercuri protestele în Piaţa Constituţiei, cu 1.200-1500 de maşini participante la protest, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi (ANPOTRT), Remus Nedelcu.
AGERPRES - mar, 12 mart. 2024, 11:44
Taximetriştii continuă miercuri protestele. 1.200-1.500 de taxiuri se vor afla în Piaţa Constituţiei

Potrivit acestuia, taximetriştii solicită instalarea de aparate de taxat legate la ANAF pentru toate maşinile „Uber, Bolt, taxi” şi impozitarea în România a banilor obţinuţi, scrie Agerpres.

„Aceste aparate vă spun dumneavoastră, când folosiţi un taxi, cât aveţi de plătit. Sunt practic case de marcat legate la ANAF. Astfel, ANAF ştie în fiecare secundă cât a încasat fiecare şofer. Noi, de exemplu, avem aparate fiscale, le avem sigilate şi metrologizate. Ei (persoanele care fac transport alternativ, n.r.) n-au aşa ceva. Nu ştiu dacă este o problemă asta, dar în primul rând trebuie să aibă aparat fiscal la bord, pentru că sunt transportatori de persoane, chiar dacă aplicaţia o să-i spună clientului, la finalul cursei, aveţi de plătit 20 lei. Dacă totul se va rezolva mâine şi vom fi chemaţi la Guvern sau la Parlament şi ajungem la o înţelegere, vom întrerupe protestul. (…) Solicităm fiscalizarea tuturor maşinilor Uber, Bolt, taxi – toţi să fim la fel, iar banii care pleacă din România în paradisuri fiscale să se impoziteze aici, în România – şi după aceea să plece oriunde în lume”, a mai spus Remus Nedelcu.

Preşedintele ANPOTRT a subliniat că este mulţumit de proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 49/2019, cu modificările şi completările ulterioare.

Protestul taximetriştilor a fost anunţat pentru perioada 12-20 martie 2024, în intervalul orar 6:00-19:00. La protest vor participa reprezentanţi de la Asociaţia Naţională a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi – ANPOTRT, Asociaţia Banat Crişana – Taxi, Asociaţia de Monitorizare Taxi Transilvania, Asociaţia Clubul Taximetriştilor Liberi de Pretutindeni, Asociaţia Taxi Transilvania şi Asociaţia Banat Taxi.

Te-ar mai putea interesa și
Femeile sunt tot mai interesate de asigurările de viață și de cele de sănătate – studiu Groupama
Femeile sunt tot mai interesate de asigurările de viață și de cele de sănătate – studiu Groupama
Interesul pentru asigurările facultative este în creștere conform unui studiu comandat de Groupama, liderul pieței de asigurări, realizat împreună cu Institutul de Marketing MIA. Derulat pe un......
Ferrari va răspunde tarifelor vamale impuse de SUA cu creșteri de prețuri de până la 10%
Ferrari va răspunde tarifelor vamale impuse de SUA cu creșteri de prețuri de până la 10%
Producătorul italian de automobile sportive Ferrari intenţionează să majoreze, cu până la 10%, preţurile pentru maşinile ...
Suedia oferă finanțare pentru construirea a patru noi reactoare nucleare
Suedia oferă finanțare pentru construirea a patru noi reactoare nucleare
Guvernul suedez a propus joi credite finanţate de stat şi preţuri garantate la energia electrică pentru a ajuta companiile ...
Distribuţie Energie Oltenia își refinanțează datoria printr-un împrumut sindicalizat de la bănci românești și străine și adaugă o capacitate nouă de 1,76 de miliarde de lei
Distribuţie Energie Oltenia își refinanțează datoria printr-un împrumut sindicalizat de la bănci românești și străine ...
Distribuţie Energie Oltenia (DEO), compania de distribuţie a energiei electrice din regiunea Oltenia, a semnat un acord ...