Taximetriştii continuă miercuri protestele în Piaţa Constituţiei

Taximetriştii membri ai Asociaţiei Naţionale a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi (ANPOTRT) continuă miercuri protestele în Piaţa Constituţiei, solicitând emiterea, în regim de urgenţă, a unui act normativ care să reglementeze activităţile de transport alternativ.
AGERPRES - mie, 28 feb. 2024, 08:52
Taximetriştii continuă miercuri protestele în Piaţa Constituţiei

Protestul taximetriştilor a fost anunţat pentru perioada 26 – 28 februarie 2024.

Preşedintele organizaţiei, Remus Nedelcu, a declarat, luni, pentru AGERPRES, că taximetrişti membri ai Asociaţiei Naţionale a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi (ANPOTRT) vor intra în greva foamei dacă nu le sunt soluţionate revendicările după cele trei zile de protest.

Conform unui comunicat al Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian, acţiunea are ca scop atragerea atenţiei Guvernului României, privind multiplele solicitări depuse în ultimele şapte luni, în încercarea de a modifica Legea 204/2019(OG49/2019), care reglementează transportul alternativ.

Principalele revendicări ale taximetriştilor vizează: limitarea copiilor conforme, pe criterii similare cu cele aplicate serviciului de taximetrie, având ca rezultat protejarea calităţii vieţii şi aerului; eliminarea posibilităţii de emitere a copiei conforme pentru auto deţinute de operatori cu contract de comodat sau închiriere şi ridicarea pragului de autorizare la vechimea maşinii la 5 ani prima autorizare, maximum 10 ani; interzicerea colantării, sau aplicarea regulamentelor locale cu privire la reclame, pe autoturismele arondate la platformele digitale şi aplicarea de ecusoane pe portierele spate care să conţină datele de identificare ale operatorului; eliminarea „tarifului dinamic” potrivit recomandărilor de la Consiliul Concurenţei cu privire la practicile înşelătoare; respectarea Art. 6 din Legea 204/2019 cu privire la fiscalizarea curselor şi comisioanelor printr-o entitate fiscală înregistrată la ONRC cu Suspendarea avizului tehnic până la intrarea în legalitate.

Te-ar mai putea interesa și
Consiliul Europei avertizează că acțiunile militare ale Israelului în Fâșia Gaza echivalează cu o epurare etnică și un genocid
Consiliul Europei avertizează că acțiunile militare ale Israelului în Fâșia Gaza echivalează cu o epurare etnică ...
Acţiunile militare ale Israelului din Fâşia Gaza "echivalează cu o epurare etnică şi un genocid", a denunţat vineri un raportor al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE),......
Uniunea Europeană vrea să impună sancțiuni împotriva gazoductului Nord Stream 2. Cancelarul german Merz susține măsura
Uniunea Europeană vrea să impună sancțiuni împotriva gazoductului Nord Stream 2. Cancelarul german Merz susține măsura
Uniunea Europeană se apropie de o decizie vizând includerea gazoductului Nord Stream 2 într-un nou pachet de sancţiuni ...
Tunel de 10 kilometri pentru drumul expres Constanța – Tulcea, pe sub pădurea Babadag. Proiectul „faraonic”, sub lupa pasionaților de infrastructură
Tunel de 10 kilometri pentru drumul expres Constanța – Tulcea, pe sub pădurea Babadag. Proiectul „faraonic”, ...
Varianta finală de traseu a Drumului Expres Tulcea - Constanța a fost avizată în Consiliul Tehnico - Economic al CNAIR, ...
Guvernul de la Madrid vrea să impună o cotă nouă de TVA de 21% pentru închirierea locuințelor pe termen scurt în scop turistic
Guvernul de la Madrid vrea să impună o cotă nouă de TVA de 21% pentru închirierea locuințelor pe termen scurt în scop ...
Guvernul spaniol vrea să obţină aprobarea Parlamentului pentru o nouă cotă de TVA, de 21%, care să se aplice pentru ...