Taxiul aerian de la Airbus, în teste în oraşul Ingolstadt din Germania

Compania aerospaţială europeană Airbus urmăreşte să revoluţioneze modul în care locuitorii din mediul urban ajung din punctul A în punctul B cu ajutorul unor taxiuri aeriene cu patru locuri, care pot "zbura pur şi simplu deasupra ambuteiajelor", relatează luni agenţia DPA. 
Economica.net - lun, 11 mart. 2019, 15:13
Taxiul aerian de la Airbus, în teste în oraşul Ingolstadt din Germania

Pentru efectuarea testelor de fezabilitate ale „CityAirbus”, planificate în regiune în următoarele luni, Airbus a optat pentru oraşul Ingolstadt din Germania.

Ministrul Transporturilor din Germania, Andreas Scheuer, a făcut publice aceste planuri, luni, în Ingolstadt.

Modelul de taxi aerian cu propulsie electrică, dotat cu opt rotoare, poate transporta pe calea aerului patru pasageri.

În opinia lui Scheuer, CityAirbus ”arată destul de bine, acum mai trebuie doar să zboare”.

Aceste taxiuri zburătoare pot transporta oameni pe anumite rute, spre exemplu între aeroport şi centrul oraşului.

Taxiurile pot fi utilizate, de asemenea, în domeniul sanitar, spre exemplu pentru transportul personalului medical, a sângelui sau a organelor donate pentru intervenţii chirurgicale de urgenţă.

Aparate similare sunt în curs de dezvoltare la nivel mondial.

Noul model de taxi a fost dezvoltat în Germania, la uzina de elicoptere Airbus din oraşul Donauwoerth.

Te-ar mai putea interesa și
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate că cifrele anului 2024 ne pun într-o situaţie provocatoare
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate ...
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat, luni, că România ar trebuie să evite creşterile de taxe şi impozite, iar acesta este......
Anunț de la PPC pentru toți clienții
Anunț de la PPC pentru toți clienții
PPC Energie și PPC Energie Muntenia își actualizează platformele online de comunicare cu clienții, potrivit unui comunicat ...
Programul de guvernare: Prima autostradă care va traversa Munții Carpați va fi finalizată până la sfârșitul lui 2028
Programul de guvernare: Prima autostradă care va traversa Munții Carpați va fi finalizată până la sfârșitul lui 2028
Finalizarea primei autostrăzi montane, care va traversa Munţii Carpaţi, inclusiv primele tuneluri montane la profil de ...
Wizz Air lansează pentru perioada sărbătorilor promoții la biletele pentru cinci curse cu plecare din România
Wizz Air lansează pentru perioada sărbătorilor promoții la biletele pentru cinci curse cu plecare din România
Transportatorul aerian Wizz Air anunță că oferă clienților posibilitatea de a cumpăra bilete pe cinci rute la tarife ...