TAZZ: Românii au comandat în prima lună de vară a acestui an de două ori mai multă înghețată față de iunie 2023
„În fiecare vară, îngheţata rămâne desertul preferat al sezonului. Cele mai multe comenzi sunt plasate spre finalul săptămânii, semn că oamenii asociază acest preparat cu momentele de relaxare din weekend. În iunie 2024, am înregistrat o creştere de 100% a comenzilor de îngheţată faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. La nivel de trenduri, observăm o deschidere tot mai mare a consumatorilor către arome noi şi neobişnuite, ceea ce aduce un plus de creativitate şi în oferta disponibilă pe piaţă”, a declarat Cristina Sauciuc, Brand&Comms Manager Tazz, citată într-un comunicat al aplicaţiei de food-delivery transmis marţi către AGERPRES.
Astfel, în prima lună de vară, comenzile de îngheţată plasate pe aplicaţia de food-delivery Tazz au înregistrat o creştere de 70% faţă de 2023. Iulie este luna record pentru comenzile de îngheţată, anul trecut fiind înregistrată o creştere de 120% în luna iulie faţă de restul lunilor din an.
Topul zilelor în care se comandă cea mai mare cantitate de îngheţată este format din sâmbătă, duminică şi luni, cu o creştere de peste 30% faţă de restul zilelor din săptămână. Dintre acestea, sâmbăta este ziua cu un număr de comenzi record, înregistrând o creştere de 25% faţă de celelalte zile.
Imediat după prânz, la ora 14, comenzile de îngheţată încep să crească, înregistrând un apogeu în perioada cinei. Astfel, între orele 18 şi 20 se înregistrează cea mai mare creştere, de peste 45% faţă de restul zilei, arată analiza platformei de livrare.
Media cantităţii comandate de un utilizator pe Tazz se situează între 400 şi 600 de grame de îngheţată, iar cea mai mare comandă înregistrată a avut o valoare de 995 de lei pentru șase caserole. Îngheţata la caserolă reprezintă peste 65% din comenzile pentru acest produs.
În topul celor mai comandate arome se situează ciocolata, fisticul şi caramelul. Totuşi, românii sunt deschişi şi la testarea aromelor atipice, astfel că gelateriile au introdus în oferta lor şi variante precum susan, lavandă sau chiar colivă, se mai aratî în analiza citată.
Datele prezentate au urmărit perioadele iunie-iulie 2023 şi iunie 2024.
Platforma locală de livrare rapidă Tazz este prezentă în 29 de oraşe din România şi are o ofertă diversificată, ce include restaurante din toată ţară, dar şi o selecţie extinsă de produse pentru cumpărături zilnice, farmacii, florării etc.