Te Deum la Catedrala Patriarhală, de ziua Unirii

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, mitropoliţii Nifon al Ţării Româneşti şi Sofronie Miclescu al Moldovei, dar şi alte persoane care în urmă cu 153 de ani şi-au adus contribuţia la înfăptuirea Unirii Principatelor Române vor fi pomeniţi marţi, într-o slujbă Te Deum, oficiată la Catedrala Patriarhală, potrivit Mediafax.
Economica.net - lun, 23 ian. 2012, 16:44

„Marţi, 24 ianuarie, la aniversarea a 153 de ani de la Unirea Principatelor Române (1859), act care a avut loc pe Dealul Patriarhiei, într-o clădire a Bisericii situată lângă Catedrala mitropolitană de atunci, la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală vor fi pomeniţi domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mitropolitul Nifon al Ţării Româneşti, Mitropolitul Sofronie Miclescu al Moldovei şi ceilalţi făuritori ai Unirii Principatelor Române”, a anunţat Patriarhia Română.

După Sfânta Liturghie, de la orele 12.00 va fi oficiat un Te Deum, „ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru împlinirea acestui act măreţ din istoria poporului român la înfăptuirea căruia Biserica Ortodoxă Română a avut o contribuţie semnificativă”, a precizat sursa citată.

Patriarhia Română a recomandat ca în toate eparhiile ortodoxe româneşti din ţară şi străinătate să fie oficiate rugăciuni de pomenire.

Pe Dealul Patriarhiei, într-o clădire a Bisericii situată lângă Catedrala mitropolitană de atunci, s-au desfăşurat lucrările Adunării Elective din 1859, care l-a ales, la 24 ianuarie, pe Domnitorul Moldovei Alexandru Ioan Cuza şi Domnitor al Ţării Româneşti, înfăptuind astfel Unirea celor două Principate Române.

Adunarea electivă a Moldovei din perioada 5-17 ianuarie 1859, care a avut loc la Iaşi şi a fost prezidată de Mitropolitul Moldovei Sofronie Miclescu, l-a ales domnitor pe colonelul Alexandru Ioan Cuza.

În dimineaţa zilei de 24 ianuarie 1859, după participarea tuturor deputaţilor la slujba de Te Deum oficiată în Catedrala mitropolitană, Adunarea Electivă a fost deschisă la orele 11.00, sub preşedenţia Mitropolitului Nifon al Ţării Româneşti.

Mitropolitul Nifon a propus atunci votarea sub jurământ, el însuşi pronunţând jurământul cu lacrimi în ochi, în faţa icoanei Preasfintei Treimi. Apoi toţi deputaţii au săvârşit jurământul cu mâna pe Sfânta Evanghelie şi sărutând Sfânta Cruce. În urma votului, după citirea biletelor, Mitropolitul Nifon a proclamat numele Domnitorului Ţării Româneşti ales în unanimitate, şi anume Alexandru Ioan Cuza, Domnitorul Moldovei.

Te-ar mai putea interesa și
Ce se întâmplă cu o hidrocentrală emblematică a României. Anunț de la Hidroelectrica
Ce se întâmplă cu o hidrocentrală emblematică a României. Anunț de la Hidroelectrica
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a lansat licitația pentru reabilitarea a patru dintre cele șase grupuri ale hidrocentralei Stejaru. Celelalte două au......
Sindicaliștii din Sănătate ar putea ieși la proteste, nemulțumiți de „ordonanța-trenuleț”
Sindicaliștii din Sănătate ar putea ieși la proteste, nemulțumiți de „ordonanța-trenuleț”
Sistemul de sănătate este cel mai afectat de măsurile fiscale din "ordonanţa trenuleţ", în condiţiile în care toate ...
Voucherele de vacanță rămân în vigoare și în 2025, dar cu o condiție. Anunț de ultimă oră
Voucherele de vacanță rămân în vigoare și în 2025, dar cu o condiție. Anunț de ultimă oră
Voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului, ...
Gazprom a anunțat: Va opri livrările de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, dimineață
Gazprom a anunțat: Va opri livrările de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, dimineață
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, ...