Teamnet dezvoltă tehnologii inovatoare în domeniul roboticii industriale pentru proiectul european Megarob

Grupul Teamnet, unul dintre cei mai importanți integratori IT&C din regiune, dezvoltă și implementează tehnologii inovatoare în domeniul roboticii industriale la nivel european, ca parte a consorțiului internațional de prestigiu care desfășoară proiectul de cercetare și dezvoltare Megarob.
Economica.net - joi, 06 aug. 2015, 08:39
Teamnet dezvoltă tehnologii inovatoare în domeniul roboticii industriale pentru proiectul european Megarob

Proiectul, co-finanțat de Comisia Europeană, constă în realizarea unui ansamblu robotic industrial complex și multifuncțional de ultimă generație, care formează o platformă flexibilă impresionantă de 20 de metri lungime și 6 metri lățime. Acest sistem include un robot sferic, un pod rulant 3D și un sistem de monitorizare cu laser. Ansamblul permite folosirea robotului sferic în întregul volum delimitat de podul rulant și cu o acuratețe optimizată de sistemul Laser-Tracker, în timp real. Controlat de un sistem informatic avansat, Megarob va permite efectuarea automatizată de operațiuni de înaltă precizie în producția de componente și structuri de dimensiuni mijlocii și mari. Robotul va fi pregătit pentru utilizare începând cu luna octombrie a acestui an.

Megarob este o invenție unică în lume, prin tehnologiile avansate din domeniul roboticii pe care le integrează. Sistemul înlocuiește folosirea mai multor roboți dintr-o linie obișnuită de producție sau din activitatea cu structuri și componente foarte mari, oferind companiilor posibilitatea să inoveze procesul de lucru, eficientizând, astfel, operațiunile și investițiile necesare pe acest segment. Megarob va revoluționa procesul de producție în diverse domenii precum aeronautică, transport feroviar și maritim, ingineria infrastructurii industriale și energie regenerabilă. Suntem onorați să reprezentăm România în cadrul acestui proiect și ne propunem ca prin know how-ul și expertiza echipei noastre, demonstrate în domeniul cercetării și dezvoltării în robotică, să aducem o reală diferență în societate.” Bogdan Padiu, CEO Teamnet Group.

În cadrul proiectului, Teamnet a definit, dezvoltat și integrat interfețele software ale robotului și va instala în următoarele luni sistemul de control pe versiunea de prototip. Acest sistem utilizează două computere, unul dedicat corecției poziției robotului în timp real, iar celălalt pentru a defini și monitoriza activitățile desfășurate și pentru a opera sistemul. Conceptul și funcționalitățile Megarob sunt demonstrate într-un video disponibil aici, iar o animație 3D a prototipului poate fi urmărită aici.

José Antonio Dieste, reprezentant AITIIP Technology Centre, liderul consorțiului Megarob, a declarat: “Ne bucurăm de o colaborare la un nivel înalt de profesionalism cu Teamnet și, desigur, cu întreg consorțiul. Ca rezultat al acestei cooperări, avem oportunitatea să prezentăm industriei unul dintre cei mai mari roboți de înaltă precizie dezvoltați până în prezent. Prototipul Megarob, care este în prezent testat în unitățile AITIIP, va marca deschiderea uneia dintre porțile către fabricile viitorului.

Proiectul Megarob a fost lansat în noiembrie 2012. Coordonat de centrul de cercetare AITIIP Technology Centre, consorțiul internațional Megarob îmbină expertiza solidă și competențele ample în dezvoltarea de tehnologii și soluții inovatoare a șapte organizații din Spania, Luxemburg și Elveția. Teamnet este singura companie din România care face parte din acest consorțiu, alături de CSEM – Centrul Elvetian de Electronica si Microtehnologie, ESPACE 2001, GH Gruas, Leica Geosystems și Acciona Infraestructuras.
Proiectul este finanțat prin cel de-al șaptelea Program Cadru pentru Cercetare al Comisiei Europene, ca parte a Parteneriatului Public-Privat Fabricile Viitorului, contract nr. 314015. Mai multe informații despre proiect sunt disponibile pe site-ul www.megarob.eu.

 

 

 

Teamnet investește anual peste 10% din cifra de afaceri în proiecte de cercetare și dezvoltare.

Cu o experiență de 14 ani, Teamnet este unul dintre cei mai importanți integratori IT&C din regiune.

Grupul a înregistrat o cifră de afaceri de 71 milioane de euro în 2013 și a fost inclusă, pentru al șaptelea an consecutiv, în topul Deloitte Technology Fast 50 Central Europe. De asemenea, Teamnet este singura companie românească inclusă în categoria „Big 5” a topului Deloitte Technology Fast 50 Central Europe în 2013, fiind ocupanta locului al treilea în clasament.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...