Tehnologia de criptare folosită de Apple, sau de WhatsApp ajută organizaţiile teroriste ca ISIS – susţine FBI

Un director al FBI a avetizat o comisie a Congresului SUA că tehnologia de criptare permite accesul organizaţiilor teroriste ca ISIS într-o „zonă liberă în care pot recruta, complota şi pune la punct planurile unor operaţiuni radicale”. Pe de altă parte, Apple şi Facebook îşi apără tehnologia de criptare care conferă siguranţă datelor clienţilor lor, potrivit Business Insider.
Economica.net - S, 06 iun. 2015, 14:23
Tehnologia de criptare folosită de Apple, sau de WhatsApp ajută organizaţiile teroriste ca ISIS – susţine FBI

Tehnologia de criptare a aplicaţiilor IT a devenit un subiect de dispută între instituţii precum FBI şi marile companii informatice. Criptarea se referă a mesaje sau secvenţe de date mascate într-un mod care face imposibil accesul la ele fără o cheie corectă de decriptare – chiar dacă ar exista un mandat juridic valabil, scrie Business Insider.

Reţelele de socializare sau alte produse de masă, care folosesc criptarea, devin astfel arme la dispoziţia organizaţiilor teroriste ca ISIS, pentru a „recruta, complota şi pune la punct planurile unor operaţiuni radicale”, susţine directorul FBI.

Criptarea ajută la protejarea datelor personale ale oamenilor în comunicațiile online, dar autorităţile se tem că, astfel, mijloacele de comunicare sunt puse la îndemâna criminalilor.

În urma dezvăluirilor lui Edward Snowden despre supravegherea în masă de către NSA, companiile informatice au dezvoltat o tehnologie de criptare tot mai puternică în produsele lor.

WhatsApp utilizează criptarea end-to-end, de exemplu, ceea ce înseamnă că este imposibil pentru serviciul de mesaje să știe ce este trimis pe platforma sa, scrie Business Insider.

La rândul său, Apple este un apărător al tehnologiei de criptare. Anul trecut, a introdus în mod implicit criptarea pe platforma mobilă iOS platforma mobile implicit. iPhone va deveni „telefonul preferat al pedofililor”, spun reprezentanţii poliţiei americane, dardirectorul general al Apple Tim Cook îşi apără cu pasiune tehnologia de criptare.

Cook a criticat propunerile ca legiuitorii să ofere o portiţă de acces organelor de supraveghere şi le-a calificat drept „incredibil de periculoase”. Criptarea este „o caracteristică esențială pentru clienții noștri, care doresc să-şi păstreze datele în siguranţă”, spune Cook, citat de Business Insider.

„Dacă puneți o cheie sub preș pentru polițiști, o poate găsi şi hoţul. Criminalii folosesc fiecare instrument de tehnologie disponibil pentru a pirata conturile oamenilor. Dacă ei știu că e o cheie ascunsă undeva, ei nu se vor opri până când nu o vor găsi. Eliminarea instrumentelor de criptare ale produselor noastre, aşa cum le-ar plăcea unora din Washington, ar ajuta tocmai la încălcarea legii care protejează datele personale. Băieții răi vor cripta în continuare, este ușor de făcut”, a declarat Tim Cook.

Mai multe detalii în Business Insider.

Te-ar mai putea interesa și
Statul va cere plata tuturor taxelor înainte de vânzarea unei mașini
Statul va cere plata tuturor taxelor înainte de vânzarea unei mașini
Ministerul Dezvoltării și Administrației Publice, condus de UDMR planifică un nou pachet de reformă a administrației publice prin care va oferi mai multe competențe administrațiilor locale,......
Acord de miliarde de dolari în SUA pentru a stimula producția de magneți din pământuri rare
Acord de miliarde de dolari în SUA pentru a stimula producția de magneți din pământuri rare
MP Materials a dezvăluit joi un acord de miliarde de dolari cu guvernul SUA pentru a stimula producția de magneți din ...
Câştigul salarial mediu a scăzut cu 2,5%, până la 5.508 lei – date oficiale INS
Câştigul salarial mediu a scăzut cu 2,5%, până la 5.508 lei – date oficiale INS
Câştigul salarial mediu brut în România a scăzut cu 2,4%, în luna mai a acestui an, comparativ cu luna anterioară, ...
Economia britanică s-a contractat cu 0,1% în mai în ciuda predicțiilor optimiste ale economiștilor
Economia britanică s-a contractat cu 0,1% în mai în ciuda predicțiilor optimiste ale economiștilor
Producția economică a Marii Britanii s-a contractat cu 0,1% în luna mai, arată datele oficiale publicate vineri, scrie ...