TEILOR Holding a atras 22 mil. lei de la investitorii BVB
Operațiunea, în urma căreia TEILOR Holding a atras un total de 22 de milioane de lei de la investitorii BVB, este cea mai mare emisiune de obligațiuni corporative din 2024.
Capitalul a fost obținut în cadrul a două plasamente private, unul în euro și unul în lei, desfășurate în perioada 14 – 25 octombrie 2024. Cele două plasamente private au fost gestionate de Tradeville, cu sprijinul Cornerstone Communications, consultantul autorizat al TEILOR Holding, și Filip & Company, consultantul juridic al grupului.
„Suntem recunoscători tuturor investitorilor pentru încrederea acordată în viziunea și performanța TEILOR Holding. Piața de capital din România continuă să ofere oportunități valoroase pentru companiile orientate spre creștere accelerată, iar succesul acestui al doilea plasament privat subliniază recunoașterea puternică a brandurilor TEILOR și MoneyGold în rândul investitorilor locali. De asemenea, confirmă planurile noastre strategice de dezvoltare. Cu capitalul atras, ne vom concentra pe consolidarea prezenței TEILOR pe plan local, extinderea brandului DAAR și sporirea prezenței MoneyGold pe piața din România. În continuare, vom acorda prioritate resurselor în zonele cu cel mai mare potențial de creștere, ceea ce va permite Grupului să ofere produse și servicii de top – de la produsele de lux TEILOR și bijuteriile sustenabile ale DAAR până la serviciile financiare și de retail diversificate oferite de MoneyGold”, a declarat Mircea Varga, Președinte al Consiliului de Administrație al TEILOR Holding.
Un total de 105 investitori profesionali și calificați au participat la această ofertă. Obligațiunile corporative denominate în lei au o valoare nominală de 100 lei pe obligațiune, o maturitate de 5 ani și o rată fixă a dobânzii de 9,5%, cu plăți semestriale ale cupoanelor. TEILOR Holding anticipează că cele 74.160 de obligațiuni denominate în lei, cu o valoare totală de peste 7,4 milioane lei, vor fi tranzacționabile pe piața AeRO a Bursei de Valori București înainte de sfârșitul anului, sub simbolul TEI29. Obligațiunile denominate în euro au o valoare nominală de 100 euro pe obligațiune, o maturitate de 5 ani și o rată fixă a dobânzii de 8,5%, plătibilă la fiecare șase luni. Cele 29.275 de obligațiuni denominate în euro, în valoare totală de 2,9 milioane euro, vor fi listate pe piața AeRO sub simbolul TEI29E, simultan cu obligațiunile denominate în lei.
Oferta, care s-a încheiat pe 25 octombrie 2024, marchează a doua emisiune de obligațiuni corporative a TEILOR Holding. În decembrie 2021, compania a atras cu succes 45 de milioane de lei printr-o structură similară, emițând obligațiuni atât în lei, cât și în euro. Aceste obligațiuni sunt acum tranzacționate pe piața AeRO a Bursei de Valori București sub simbolurile TEI26 și TEI26E.
Cele 22 de milioane de lei atrase de la investitori vor fi distribuite între cele două segmente majore ale Grupului pentru a susține pe de o parte consolidarea rețelei de magazine de bijuterii ale TEILOR SRL în piețele cheie și extinderea noului brand de lux sustenabil, DAAR, iar pe de altă parte, deschiderea de noi agenții pentru grupul de companii MoneyGold, oferind capital de lucru pentru aceste locații și realizând investiții menite să crească cota de piață în România.
TEILOR Holding, înființat în 2021, reunește afacerile antreprenorilor români Florin și Geanina Enache sub o singură umbrelă. Compania holding este unicul acționar al TEILOR SRL, un lanț de bijuterii de lux care operează în România, Polonia, Ungaria și Bulgaria. De asemenea, holdingul deține Teilor Invest Exchange SRL, o rețea de case de schimb valutar, Invest Intermed GF IFN SRL, o instituție financiară nebancară specializată în credite garantate pe termen scurt, și Invest Intermed Gold, o companie care vinde bijuterii din aur – toate trei operând în România sub brandul MoneyGold.
În 2023, la nivel consolidat, TEILOR Holding a înregistrat o cifră de afaceri de 412,7 milioane de lei, marcând o creștere de 11% comparativ cu 2022, cu un indicator EBITDA de 68,3 milioane de lei, o creștere de 27%. Profitul net s-a ridicat la 22,4 milioane de lei, reflectând o creștere de 108% față de anul anterior, în timp ce profitul net normalizat a urcat la 32,4 milioane de lei, o creștere de 39%.
În prima jumătate a anului 2024, TEILOR Holding a raportat o cifră de afaceri de 216,3 milioane de lei, o creștere de 19% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, datorată cererii crescute pentru produsele sale și unei prezențe geografice mai extinse. EBITDA a fost de 27,3 milioane de lei, în scădere cu 6% față de primul semestru din 2023, în timp ce profitul net normalizat a fost de 3,2 milioane de lei, o scădere de 76% cauzată de investițiile continue în extinderea rețelei, pe măsură ce TEILOR a adăugat 6 noi magazine și MoneyGold a deschis 17 noi agenții în ultimul an. În lunile următoare, Grupul va optimiza rețeaua, orientând resursele către liniile de afaceri cu cel mai mare potențial de creștere.