Teilor Holding raportează o cifră de afaceri de aproape 283 de milioane de lei în 2021, în creștere cu 47%, dar cu un profit în scădere cu 13%
“Anul trecut a fost unul în care am înregistrat creșteri semnificative, dar și în care am investit masiv în dezvoltarea afacerilor Teilor Holding. Investițiile s-au axat pe continuarea expansiunii atât la nivel local, cât și internațional, dar de asemenea, am continuat și investițiile în dezvoltarea echipelor, creșterea performanței resursei umane precum și în digitalizarea companiei. Suntem mulțumiți de rezultatele înregistrate de către fiecare companie din grup. Capitalul atras de la investitorii BVB la finalul anului trecut a început să fie utilizat încă de la acel moment și suntem încrezători că va începe să producă rezultate din 2022. Pe măsură ce ne continuăm planul de expansiune accelerată, nu excludem oportunitățile de a accesa capital suplimentar de la investitorii BVB. Anul acesta ne propunem să continuăm dezvoltarea la nivel de grup și să creștem toți indicatorii de performanță, deoarece obiectivul nostru principal este atingerea unei cifre de afaceri de 1 miliard de lei la nivelul grupului, până la finalul anului 2026”, a declarat Mircea Varga, membru al Consiliului de Administrație al Teilor Holding.
În ceea ce privește rezultatele financiare înregistrate de cele trei entități din cadrul Teiloe Holding, în 2021, lanțul de magazine de bijuterii de lux, Teilor a înregistrat o cifră de afaceri 231,5 milioane de lei, o creștere cu 65% față de anul 2020, o EBITDA de 33,3 milioane de lei, o majorare cu 46% și un profit net de 19,8 milioane de lei, în creștere cu 17% comparativ cu anul anterior.
Creșterile din cadrul magazinelor au fost susținute de diversificarea produselor vândute, investițiile realizate în marketing și recunoaștere a brandului, precum și de investițiile efectuate în extinderea magazinelor din România și la nivel internațional.
În 2021, compania s-a extins în Ungaria, unde compania a deschis două magazine în Budapesta – în Allee Mall și Etele Plaza, precum și a deschis două noi magazine în Varșovia, Polonia în centrele comerciale Arkadia și Zlote Tarasy. De asemenea, filiala din Bulgaria a firmei, a finalizat lucrările de amenajare începute în 2020 la magazinele Serdika și The Mall.
În prezent, Teilor operează 61 de magazine în România, Polonia, Ungaria și Bulgaria. La nivel internațional, planurile societății includ consolidarea în piețele în care compania este prezentă, Polonia, Ungaria și Bulgaria, prin magazine noi, precum și intrarea în piețe noi din centrul și vestul Europei. Pe termen lung, obiectivul firmei este de a deschide 60 de magazine în afara granițelor României. Pentru îndeplinirea acestuia, conducerea companiei se bazează pe experiența din ultimii cinci ani, perioadă în care rețeaua de magazine a crescut de la 7 la 61 de locații.
Compania de intermediere financiară, Invest Intermed GF IFN a înregistrat în 2021 o cifră de afaceri de 46,8 milioane de lei, o creștere cu 3% determinată de balanța negativă a finanțării activității. Acest aspect s-a îmbunătățit semnificativ la finalul anului 2021 prin alocarea fondurilor atrase din emisiunea de obligațiuni de către Teilor Holding, care va produce efecte vizibile începând cu anul 2022. Invest Intermed GF IFN a încheiat anul 2021 cu un profit net de 7,3 milioane de lei. Compania are în plan dezvoltarea constantă a rețelei atât prin deschiderea de noi agenții în zone care prezintă potențial, cât și în zonele unde Invest Intermed GF IFN are prezență locală, însă în care nu reușește să acopere întreaga cerere.
Cea de-a treia entitate din cadrul holdingului, Teilor Invest Exchange a înregistrat în 2021 o cifră de afaceri de 13,5 milioane de lei, o creștere cu 38% comparativ cu anul 2020 și un profit net de 4,5 milioane de lei. Creșterile au fost determinate de expansiunea activității companiei, care a ajuns la sfârșitul anului 2021 la 73 de agenții.
În noiembrie 2021, Teilor Holding a desfășurat două plasamente private, unul în euro și altul în lei, prin care a atras 45 de milioane de lei de la investitorii BVB, fiind cel mai mare plasament privat pentru obligațiuni corporative de pe piața AeRO a Bursei de Valori București. Cele două emisiuni de obligațiuni, în lei și euro, se tranzacționează pe această piață sub simbolurile bursiere TEI26 și TEI26E începând cu data de 21.12.2021.
TEILOR este un lanț internațional de magazine de bijuterii de lux cu o tradiție de 24 de ani. Prezent în România, Polonia, Ungaria și Bulgaria, TEILOR deține 61 de magazine fizice și o prezență online puternică prin intermediul platformelor sale de comerț electronic teilor.com, teilor.ro, teilor.hu, teilor.pl și teilor.bg. Colecțiile TEILOR includ bijuterii din aur, precum și bijuterii unice incrustate cu diamante și pietre prețioase adaptate dorințelor clienților.
Invest Intermed GF IFN, care operează sub marca MoneyGold, furnizează servicii de finanțare în sistem de împrumut cu gaj, exclusiv persoanelor fizice.
Teilor Invest Exchange, care operează sub marca MoneyGold, a fost înființată în 2012 și este axată pe activitatea de exchange și transfer de bani. Compania își desfășoară activitatea printr-o rețea de 73 de agenții prezente în toată România.