Telecom Italia, cel mai mare operator italian, ar putea fi preluat de o companie din Hong Kong

Telecom Italia a anunţat că Hutchinson Whampoa, înregistrat în Hong Kong şi controlat de miliardarul Li Ka-shing, doreşte să preia participaţia majoritară în urma unei fuziuni între fostul monopol de telecomunicaţii din Italia şi subsidiara grupului asiatic, potrivit Bloomberg.
Economica.net - vin, 12 apr. 2013, 19:16
Telecom Italia, cel mai mare operator italian, ar putea fi preluat de o companie din Hong Kong

Telecom Italia, cel mai mare operator italian de telecomunicaţii, se află în negocieri pentru o fuziune cu 3 Italia, al patrulea jucător de pe piaţă, deţinut de Hutchinson.

Grupul italian, fosta companie monopol de telecomunicaţii, a precizat într-un comunicat că Hutchinson va deveni principalul acţionar al companiei dacă va avea loc o tranzacţie.

În prezent, grupul spaniol Telefonica, banca italiană Intesa Sanpaolo, compania de asigurări Assicurazioni Generali şi grupul Mediobanca deţin 22,4% din Telecom Italia. Reprezentanţii celor patru companii au refuzat să comenteze informaţiile.

O sursă apropiată situaţiei a declarat că datoria netă ridicată a Telecom Italia, de 28,3 miliarde euro la sfârşitul anului trecut, reprezintă un motiv de îngrijorare pentru Hutchinson.

Valoarea de piaţă a Telecom Italia este de 11,5 miliarde euro, faţă de 1,5 miliarde euro în cazul 3 Italia.

Comisia desemnată de Telecom Italia pentru negocierile cu Hutchinson este codusă de directorul general al companiei, Franco Bernabe, însă include şi reprezentanţi din partea Telefonica, Intesa Sanpaolo şi Generali, semn că unii acţionari ar putea fi nemulţumiţi de condiţiile negociate de operator.

Italia se află în blocaj politic de la alegerile din februarie, în urma cărora nu a rezultat o coaliţie de guvernare. Şansele de formare a unui nou guvern înainte de alegerile prezidenţiale din vară sunt scăzute. Mandatul de şapte ani al preşedintelui Giorgio Napolitano se va încheia la mijlocul lunii mai.

Telecom Italia desfăşoară măsuri precum vânzarea activelor şi concedieri în încercarea de a reduce datoriile şi a obţine finanţare pentru investiţii. În decembrie, companai a respins o ofertă din partea miliardarului egiptean Naguib Sawiris, care dorea să cumpere acţiuni nou emise în valoare de 2 miliarde euro.

Asociaţia Asati, care reprezintă o parte dintre acţionarii minoritari ai Telecom Italia, consideră că fuziunea cu 3 Italia ar fi viabilă numai în urma unei investiţii majore din partea Hutchinson.

„Dacă nu, dacă tot ceea ce doresc este să înlocuiască investitori financiari precum Intesa Sanpaolo şi Mediobanca, ne vom opune”, a declarat preşedintele asociaţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Centrul Agro Transilvania a început construirea unei stații fotovoltaice ce va produce anual 613.000 kWh
Centrul Agro Transilvania a început construirea unei stații fotovoltaice ce va produce anual 613.000 kWh
Centrul Agro Transilvania, situat în localitatea Dezmir din județul Cluj, a început construirea, în incinta sa, a unui parc fotovoltaic, care va produce anual 613.000 kWh, relatează Agerpres....
Lavrov confirmă că SUA și Rusia negociază repunerea în funcțiune a gazoductelor Nord Stream 1 și 2
Lavrov confirmă că SUA și Rusia negociază repunerea în funcțiune a gazoductelor Nord Stream 1 și 2
Rusia şi Statele Unite ale Americii poartă discuţii asupra gazoductelor Nord Stream 1 şi 2, care leagă Germania de Rusia ...
Investitorii români pot cumpăra ETF-ul InterCapital BET-TRN prin intermediul Interactive Brokers
Investitorii români pot cumpăra ETF-ul InterCapital BET-TRN prin intermediul Interactive Brokers
InterCapital Asset Management, cel mai mare manager independent de investiții din Croația, cu active de 650 de milioane ...
Ivan: Suntem în faza finală a aplicaţiei unice privind pensiile. Până în septembrie vom fi gata
Ivan: Suntem în faza finală a aplicaţiei unice privind pensiile. Până în septembrie vom fi gata
Aplicaţia prin care românii pot obţine toate datele referitoare la pensie ar putea fi gata până în luna septembrie, ...