Telefoanele mobile, tabletele şi camerele foto digitale, mai scumpe cu 50% în România decât în SUA

Economica.net
18 12. 2012
travel_gadgets_00868800

Rezultatele raportului citat arată faptul că, în 2012, Statele Unite rămân destinaţia preferată pentru cei care caută preţuri mici, în special în materie de gadgeturi. Comparativ, preţurile din SUA sunt cu până la 50% mai mici decât acelea percepute pentru aceleaşi produse în Polonia, România, Ungaria, Cehia sau Slovacia.

Astfel, noul iPhone 5, care costă în jur de 2.000-2.500 lei peste Ocean, se vinde în România la preţuri mai mari cu cel puţin 1.500 lei, ajungând până la 4.899 lei. O altă serie de terminale care pot fi găsite la preţuri mai mici în străinătate sunt iPad 4, Samsung Galaxy SIII sau Nikon D3000 DSLR.

Potrivit unei cercetări realizate de PayPal şi Lightinthebox.com, produsele pe care europenii le achiziţionează din Asia merg de la gadgeturi la produse fashion şi cadouri potrivite pentru întreaga familie.

În materie de preţuri, majoritatea produselor din Asia sunt cu 50-70% mai ieftine decât produse similare cumpărate din alte regiuni ale lumii: tabletele ‘made in Asia’ costă minim 225-270 lei, tabletele Android performante ajung la circa 450-670 lei, în timp ce camerele foto digitale pot fi cumpărate la preţuri între 290 şi 670 lei.

În ceea ce priveşte comportamentul de consum, analiza LightInTheBox.com-PayPal arată faptul că femeile din Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria şi România sunt foarte chibzuite atunci când cumpără cadouri de Crăciun.

PayPal este o companie deţinută de eBay, cu sediul în San Jose (California, SUA) şi sediul internaţional în Singapore. Cu peste 117 milioane de conturi active pe 190 de pieţe şi operaţiuni în 25 de valute, PayPal impulsionează comerţul global.