Telefoanele Nokia 7 Plus și Nokia 6.1 primesc noul Android 10
Smartphone-urile Nokia își păstrează poziția în topul telefoanelor cu actualizări rapide ale sistemului de operare, fiind din nou printre primele care oferă actualizarea la Android 10. Nokia 7 Plus și Nokia 6.1 fac parte din programul Android One și dispun de actualizări lunare garantate de securitate timp de trei ani și actualizări ale sistemului de operare timp de doi. Actualizarea la Android 10 este cea de-a doua actualizare majoră a sistemului de operare primită de cele două terminale.
Începând de astăzi, Nokia 7 Plus, Nokia 6.1, Nokia 7.1, Nokia 9 PureView și Nokia 8.1 sunt actualizate la Android 10.1
Android 10 aduce noi funcții, precum:
Gesture Navigation: controlul smartphone-ului Nokia devine și mai ușor, prin gesturi intuitive, mai rapide.
Smart Reply: sugestii și mai inteligente pentru mesajele text, care constau nu doar în fraze, ci și în acțiuni.
Privacy Controls: mai mult control al datelor personale și posibilitatea de a gestiona accesul aplicațiilor la informațiile cu privire la locație – mereu, doar când se folosesc aplicațiile respective sau niciodată.
Focus mode: blocarea aplicațiilor care pot distrage atenția, pentru o mai bună concentrare.
Family Link: parte a setărilor de Digital Wellbeing, permite părinților să seteze reguli digitale pentru întreaga familie.
HMD Global Oy, cu sediul în Espoo, Finlanda, este producătorul telefoanelor Nokia. HMD creează și furnizează o gamă de smartphone-uri și telefoane clasice, care vizează o plajă largă de consumatori și prețuri. Dedicată inovației și calității, compania HMD deține licența exclusivă a brand-ului Nokia, pentru telefoane și tablete.