Telekom: În total, in ultimul an, au fost realizate îmbunătățiri ale calității rețelei în 1.200 de localități, cu 10,6 milioane de locuitori

30 07. 2022
deutsche-telekom-logo-9100

Potrivit companiei, în ultimele șase luni, lucrările de îmbunătățire au dus la o acoperire mai bună în peste 440 de zone urbane și rurale, cu un total de 345.000 de locuitori. Județele cu cele mai multe lucrări de îmbunătățire sunt Mureș, Prahova, Gorj, Buzău și Constanța. În total, in ultimul an, au fost realizate îmbunătățiri ale calității rețelei în 1.200 de localități, cu 10,6 milioane de locuitori.

În 42 de localități izolate, Telekom Mobile este singurul operator de telefonie mobilă prezent în zonă. În urma acestor eforturi, clienții se bucură de o experiență mobilă mai bună sau au acces la serviciile Telekom Mobile (în zonele nou acoperite). De asemenea, aceștia se bucură de viteze mai mari de transfer de date. Compania va continua investițiile în rețea, urmărind să ofere o acoperire și servicii mai bune pentru abonații săi.

Mai mult, începând cu 11 august 2022, operatorul introduce apelurile de voce în tehnologia VoLTE (4G) pentru toți abonații actuali și noi ai companiei, persoane fizice și juridice, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: au o cartelă SIM compatibilă 4G, au contractat un abonament care oferă acces la tehnologia 4G, se află în zona de acoperire 4G/4G+ și folosesc un terminal compatibil VoLTE pe care abonații au instalat cea mai recentă versiune de software a producătorului, care conține un cod specific VoLTE Telekom.

Toți abonații cu cartele SIM compatibile 4G care au contractat un abonament care oferă acces la tehnologia 4G vor fi transferați automat la noua tehnologie, pe care o vor putea utiliza împreună cu terminale compatibile atunci când se află în zona de acoperire 4G/4G+. O listă a acestor terminale compatibile este disponibilă pe site-ul Telekom Mobile, la adresa https://mobile.telekom.ro/VoLTE/. De exemplu, Samsung Galaxy S21, S21+ sau S22 sunt câteva dintre smartphone-urile compatibile cu noul serviciu.

Beneficii ale trecerii la apelurile 4G sunt: o calitate mai bună a apelului de voce și conexiune aproape instantanee pentru apelul inițiat.

VoLTE va fi disponibil gratuit. Apelurile de voce VoLTE nu vor fi taxate suplimentar sau diferit față de apelurile de voce mobilă; minutele de apel vor fi contabilizate ca apeluri de voce mobilă, iar consumul de date nu va fi taxat suplimentar.

Abonații pot verifica dacă au VoLTE activat fie utilizând serviciul Selfcare disponibil prin apel la *100#, fie în contul MyAccount, fie prin intermediul Corporate Portal, dacă sunt clienti business.

„VoLTE este un exemplu a promisiunii brandului nostru « Mobil așa cum vrei. Simplu și corect » și, cu siguranță, nelimitat. Și nu ne vom opri aici cu progresul tehnologic și surprizele”, a declarat Alexander Jenbar, Chief Technology and IT Officer, Telekom Romania Mobile Communications S.A.

Introducerea VoLTE a fost un amplu efort de dezvoltare tehnologică și comercială, care a beneficiat de sprijinul Samsung în calitate de partener în implementare.