Telekom România a încheiat primul trimestru cu venituri în creștere la 78,4 mil. euro. Baza totală de clienți a vansat cu peste 7%
Cea mai mare realizare este însă creșterea majoră a EBITDA în primul trimestru al anului, la 11,7 milioane de euro, sub aceeași referință de raportare, alimentată de două realizări: pe de o parte, creșterea bazei totale de clienți și, pe de altă parte, de reducerea consistentă a costurilor directe cu 28,6%.
Baza totală de clienți a Telekom Mobile a crescut cu 7,6% în T1 2022 față de T1 2021, până la 3,82 milioane. Din acest total, 1,75 milioane au fost abonați (în creștere cu 5,1% de la an la an, al optulea trimestru consecutiv) și 2,07 milioane au fost utilizatori prepaid (în creștere cu 9,8% de la an la an, pentru al treilea trimestru consecutiv).
„Rezultatele din primul trimestru încununează eforturile noastre de a transforma modul în care ne proiectăm serviciile și ne deservim clienții, rămânând mereu fermi angajamentului nostru ‘Simplu și corect’. Ascultând în mod constant ceea ce spun clienții noștri și dedicați să le rezolvăm solicitările, am aliniat ofertele pentru clienții noi și cei existenți, am simplificat factura, contractul și am regândit modul în care interacționăm în cel mai transparent mod posibil. Pe lângă acestea, am continuat cu un nou portofoliu sub deviza ‘Cât vezi atât plătești’, în luna aprilie. Și nu ne vom opri până nu vom câștiga și păstra încrederea clienților noștri”, a declarat Dina Tsybulskaya, CEO Telekom Romania Mobile.
Performanța Telekom Romania Mobile în primele trei luni ale anului este și mai importantă, având în vedere contextul general din această perioadă: o inflație accelerată și creșterea prețurilor la utilități, care au afectat puterea medie de cumpărare a românilor, precum și situația geopolitică care s-a degradat la sfârșitul lunii februarie.
„În primul trimestru al anului, am adus pe piață noi oferte comerciale atractive. În ceea ce privește sănătatea afacerii, vom continua să ne străduim să luăm deciziile corecte, să investim într-un mod inteligent și să respectăm disciplina strictă a costurilor, care ne va ajuta să ne impunem în aceste vremuri de imprevizibilitate. Prin aceasta, punem bazele unui an de succes. Primul an în noua configurație de jucător exclusiv pe piața de telefonie mobilă, care se preocupă mereu 100% de clienții săi”, a declarat Nicolas Mahler, Chief Financial Officer, Telekom Romania Mobile.
Punând permanent nevoile și așteptările clienților în centrul tuturor acțiunilor și priorităților, începând cu luna ianuarie, Telekom spune că folosește cea mai recentă tehnologie în materie de software de gestionare a feedback-ului clienților pentru a colecta informații despre aceștia, identificând și rezolvând astfel rapid problemele legate de experiența la scară largă și răspunzând la acestea în timp real.
În luna februarie, Telekom Romania Mobile a anunțat o nouă ofertă – dublu nelimitat – disponibilă atât pentru clienții noi care trec la Telekom Mobile de la o altă rețea sau care își fac un nou abonament, cât și pentru clienții existenți care doresc să își reînnoiască abonamentul Telekom Mobile. În aceeași lună, rețeaua Telekom Mobile a devenit 100% nelimitată pentru toți clienții care utilizează servicii preplătite, atât timp cât aceștia au activă orice opțiune cu beneficii, fie că erau deja utilizatori prepaid, fie că au ales cartela Telekom.
În luna martie, Telekom Mobile s-a implicat în ajutoarele umanitare pentru refugiații ucraineni care trec granița în România, prin donarea de cartele SIM preplătite cu comunicare gratuită, dar și prin implementarea unor linii de donații prin SMS, alături de organizații precum UNICEF sau Crucea Roșie Română, pe lângă comunicarea gratuită către și în Ucraina oferită în sprijinul tuturor clienților companiei.
În plus, Telekom Romania Mobile a continuat planul ambițios de implementare a conectării antenelor sale la sursele de energie regenerabile cu ajutorul panourilor fotovoltaice, pentru a înlocui sursele tradiționale de alimentare cu energie electrică.
„Investițiile în acest proiect au rămas constante. Ne pasă de mediul înconjurător și, de asemenea, una dintre preocupările noastre principale este reprezentată de calitatea și stabilitatea rețelei noastre. Sunt sigur că utilizarea panourilor fotovoltaice va ajuta compania noastră să își îndeplinească planurile pentru o lume mai verde”, a adăugat Nicolas Mahler.
În urma implementării panourilor fotovoltaice, consumul de energie al antenelor mobile respective poate scădea cu până la 90%, în funcție de condițiile meteorologice.
Totodată, accentul pus pe experiența clienților se reflectă și în călătoria de digitalizare a companiei. Dintre procesele nou îmbunătățite cu ajutorul automatizărilor robotice (RPA) în T1 2022, 54% susțin activitățile comerciale, 31% operațiunile financiare și 15% operațiunile de rețea.
De asemenea, clienții aderă și ei la tendințele digitale. La sfârșitul primului trimestru, 74% dintre ei și-au plătit abonamentele pe baza facturilor digitale, iar 25% își gestionează serviciile prin intermediul aplicației MyAccount.
„Telekom Mobile va continua să lucreze într-un mod agil, să își protejeze clienții și să îi trateze cu respect și tot ceea ce este necesar pentru a le oferi toate serviciile pe care aceștia le doresc de la un operator de telefonie mobilă. În ciuda costurilor în creștere, România se află într-o poziție care o va ajuta să se dezvolte mai rapid decât țările din apropiere”, a conchis Nicolas Mahler.